Raiffeisen Bank a scăzut costurile pentru creditele noi, acordate persoanelor fizice, în medie cu 3 până la 4 procente, potrivit unui comunicat transmis de bancă. Decizia vine ca o urmare firească a acordului dintre România şi consorţiul de instituţii financiare, acord ce a îmbunătăţit percepţia de risc asupra României.
Următorul pas este reducerea costului de finanţare externă se mai arată în comunicatul băncii, ceea ce va duce la costuri de creditare şi mai mici. Piaţa nu se va întoarce însă la ritmul de creştere a activităţii de creditare de peste 40% din perioada 2007-2008, potrivit lui Răzvan Munteanu, Vicepreşedintele Divizieie de Retail Raiffeinsen Bank. Acesta estimează pentru perioada următoare, un ritm de creştere de 10 până la 15 procente. În prezent, dobânzile practicate pe piaţă, pentru creditele de consum, se situează între 13 şi 28 de procente, corespunzător unor dobânzi anuale effective cuprinse între 20 şi 37 de procente.
Delia Hriţuleac