Jandarmii bistrițeni se vor afla în următoarea perioadă în mijlocul cetăţenilor prin asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestările religioase prilejuite de Floriile ortodoxe şi a sărbătorilor pascale catolice. Astfel, vor fi asigurate măsurile de ordine publică în municipiul Bistriţa, la Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi, Piatra-Fântânele, Strâmba şi Rodna. Cu ocazia prăznuirii Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), jandarmii vor asigura măsurile de ordine publică în zonele de interes operativ din imediata apropiere a lăcașurilor de cult.
Oamenii legii vor fi prezenţi în zone aglomerate, piețe și centre comerciale, gări și stații de transport în comun din zona de competență, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. De asemenea, în perioada de referinţă va fi asigurată şi protecţia obiectivelor la care se asigură paza cu efective de jandarmi.
Totodată, în această perioadă vor fi constituite subunităţi de intervenţie care să fie în măsură să intervină pentru soluţionarea unor situaţii deosebite ce pot apărea pe timpul executării misiunilor.
Având în vedere faptul că unele persoane doresc să îşi petreacă sfârșitul de săptămână în aer liber, jandarmii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte prevederile Legii nr. 54 din 19 martie 2012, privind desfasurarea activităţilor de picnic, care reglementeazã aceste activitãţi desfãşurate pe domeniul public ori privat al statului şi/sau al unitãţilor administrativ-teritoriale cu scopul prevenirii, reducerii şi eliminării impactului negativ asupra mediului, asupra stării de sănătate a populaţiei, generat de practicarea inadecvată a activităţilor de picnic.
Recomandările jandarmilor pentru această perioadă sunt legate de respectarea unor reguli de bază atunci când vă aflați în natură: nu aprindeți focul în zone neamenajate sau în imediata apropiere a pădurii şi nu lăsați în urmă resturi menajere care dăunează mediului înconjurător.
Jandarmii vor fi prezenți și în zona stațiunilor montane și pe traseele turistice adiacente, unde vor acționa pentru informarea și îndrumarea turistilor, dar și pentru sprijinul acestora în cazul producerii unor incidente nedorite. Vă recomandăm ca de fiecare dată când sunteți martori ai unor situaţii deosebite cum ar fi apariţia unor animale sălbatice nu interveniți, nu le hrăniți şi nu vă apropiați de acestea pentru a le filma sau fotografia.
De asemenea pentru orice problemă pe care o întâmpinați în spaţiul montan puteți apela cu încredere la ajutorul oferit de jandarmii montani în orice împrejurare care vă poate pune în pericol integritatea fizică şi nu numai, apelați Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.