Pachetul de măsuri propus de Guvernul PSD – PNL – UDMR reprezintă o batjocură de 4 lei la adresa românilor, a declarat secretarul general al PMP, Ionuț Simionca, la Realitatea Plus. 

„Coaliţia joacă un teatru ieftin de complezenţă şi compasiune în faţa oamenilor. Se plâng că şi ei simt efectele crizei socio-economice prin care trece ţara. Românii nu aşteaptă de la guvernanţi lacrimi de crocodil, ci soluţii concrete”, a spus Simionca.

Acesta a prezentat câteva dintre propunerile PMP pentru atenuarea crizei economice.

„Guvernul poate lua măsuri clare, aşa cum PMP a propus: a) reducerea TVA care i-ar ajuta pe toţi românii şi ar ameliora problema inflaţiei; b) reducerea accizelor şi taxelor pe combustibili, în contextul în care 44% din preţul de la pompă merge direct către stat; c) creşterea producţiei de energie apelând chiar şi la metodele clasice. Evident, banii europeni pot fi o parte a soluţiei, dar ei stau blocaţi din cauza guvernanţilor care nu ştiu cum să-i gestioneze. 3,7 miliarde de euro din PNRR zac în trezoreria BNR pentru că nu există pârghii administrative în acest sens, iar ministrul Proiectelor Europene tocmai şi-a dat demisia. De asemenea, 430 de milioane de euro din Măsura 4.1.1 au fost blocaţi printr-un simplu ordin de ministru. La fel şi situaţia programului ElectricUp unde aplicaţiile au fost făcute încă din urmă cu un an şi nu sunt nici acum soluţionate de incompetenţii din Executiv, a spus Simionca”, a mai precizat secretarul general al PMP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.