Liderii PSD, PNL și UDMR se întâlnesc miercuri seara, de la ora 18.00, la Palatul Victoria, într-o ședință de urgență declanșată de pozițiile contrare ale principalelor forțe politice pe mai multe teme fierbinți.
Mărul discordiei între PNL și PSD: criza prețurilor din energie
Guvernul Nicolae Ciucă a aprobat, în şedinţa de marţi, 25 ianuarie, un nou set de măsuri de sprijin în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale. Decizia premierului liberal nu a fost însă agreeată de liderii social-democrați, care considerau că și facturile din ianuarie puteau fi plafonate, chiar dacă era o măsură retroactivă.
La ieșirea de la întâlnirea de marți dintre Marcel Ciolacu și Florin Cîțu, liderul PSD a spus că OUG nu va fi aprobată în ședința de guvern de ieri. Ciolacu le-a declarat jurnaliștilor aflați la Palatul Parlamentului că urmează noi discuții pe marginea actului normativ.
„Ar fi bine să-l întrebați pe premierul Nicolae Ciucă”, a răspuns vizibil enervat Marcel Ciolacu la plecarea de la întâlnirea de marți cu liderii PNL.
Printre diferențele de abordare dintre PNL și PSD cu privire la OUG-ul pe energie see referă la facturile pe luna ianuarie- social-democrații își doresc ca și acestea să fie plafonate, în timp ce liberalii spun că OUG nu se poate aplica retroactiv.
Liberalii au susținut că sunt probleme de constituționalitate în cazul unei aplicări retroactive, astfel că Ordonanța a fost adopată cu măsurile prevăzute doar pentru lunile februarie și martie.
Punctul de vedere al PSD: a fost o greșeală liberalizarea pieței energiei
Miercuri, PSD a transmis într-un comunicat de presă că nu este mulțumit de forma ordonanței și că aceasta este doar „un pansament pus peste rana adâncă” a sectorului energetic.
Social democrații i-au mai acuzat pe liberali că sunt „artizanii” crizei energetice pentru că au susținut liberalizarea prețurilor, cerând reglementarea pieței de la 1 aprilie.
„E ciudat să fii într-o coaliție și să fii acuzat de așa ceva. Dacă ei cred că noi suntem artizanii crizei energetice, pot să stea în Opoziție din nou”, a răspuns șeful PNL, Florin Cîțu.
„Aceste critici puteau fi făcute în ședința de guvern, există acolo vicepremier, membri ai PSD în Guvern. Discuția a fost simplă: a fost ședință de guvern, există un act normativ care are un parcurs, au venit avizele, a fost aprobat. Dacă există alte soluții pot fi discutate în Parlament. Dacă doresc să facă amendamente, legea vine în Parlament”, a fost replica liderului PNL, Florin Cîțu.
„Experimentul nefericit al liberalizării eșuate trebuie să înceteze! PSD va face toate eforturile posibile pentru ca Guvernul să decidă revenirea la prețuri reglementate și decente în domeniul energiei și gazelor, cel mai devreme de la 1 aprilie 2022”, au transmis cei de la PSD.
Sursa: stirilekanald.ro
Citește și: Noul Cod Rutier: amenzi usturătoare pentru cei care își împrumută mașina prietenilor