Rata de promovare a absolvenților de liceu din Bistrița-Năsăud care au susținut examenul de Bacalaureat este de aproape 65% înainte de contestații. Niciun candidat nu a obținut media 10.

Ministerul Educației a publicat astăzi, 5 iulie, pe site-ul dedicat rezultatele obținute de absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2021.

Rezultatele au fost afișate atât pe pagina web menționată anterior, cât și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD/GDPR), potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud.

Rata cumulată de promovare, înainte de contestații, pentru județul Bistrița-Năsăud este de 64,8%.

Au promovat 1.249 de candidați, dintr-un total de 1.973 de candidați prezenți.

Niciun candidat nu a obținut media 10.

Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • 29 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română;
  • 3 au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura maternă;
  • 20 au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului;
  • 90 au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și a specializării.

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 5 iulie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluționarea contestațiilor vor fi anunțate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:

  • recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  • susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  • obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.

Informații detaliate pot fi consultate în dosarul de presă atașat https://www.edu.ro/sites/default/files/210705%20BAC%20DOSAR%20v1.pdf .


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.