Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a vorbit, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Bistrița, despre evaluarea riscurilor ridicate de prezenţa urşilor în zonele locuite. Acesta propune abordarea acestei probleme prin împărțirea populației de urși pe diverse clase de risc.

În cadrul primelor clase de risc, urșii vor fi pur și simplu alungați. În cazul urșilor care se situează la mijlocul clasamentului claselor de risc, în zona galbenă, aceștia vor fi tranchilizați și relocați. În cazul urșilor agresivi, din cadrul zonelor portocalii și roșii, aceștia vor fi pur și simplu împușcați.

Obligația noastră a ministerului, dar și a guvernului, este să protejăm viața umană, să asigurăm securitatea cetățenilor, așa cum prevede inclusiv Directiva Habitate, directivă care protejează ursul dar niciodată în detrimentul vieții umane. Trebuie să fim conștienți că fără o intervenție rapidă în situații de criză nu vom reuși să asigurăm securitatea cetățenilor. Vom prezenta săptămâna viitoare textul de ordonanță de urgență pe care l-am elaborat și terminat, îl vom discuta și în Coaliție, dar și cu primul ministrul.  Sper ca această intervenție graduală pe care o propunem să fie aprobată  de guvern și să putem veni în sprijinul cetățenilor prin această măsură. Vorbim strict de zonele locuite, în intravilan, nu vorbim de intervenții în habitatul natural al ursului. Trebuie să avem soluții pentru a proteja viața umană”, a declarat Tanczos Barna.

Totodată, ministrul Mediului a precizat că relocarea se va face în fonduri de vânătoare cu acordul administratorului acestora, care de cele mai multe ori este Romsilva.

În acest context, Tanczos Barna a mai menționat că există state europene unde există populații semnificative de urs, care au renunţat la procedura relocării, pentru că nu ar fi eficientă mutarea problemei dintr-o zonă în alta.

Eu cred că există suficiente păduri unde se pot face relocări şi unde soluţia nu este doar de mutare a problemei dintr-un sat în altul. În același timp, este foarte important ca de fiecare dată când se face o relocare exemplarul să fie marcat şi ulterior să fie monitorizat ca să putem avea o analiză pe termen scurt sau mediu asupra eficienţei. Vor fi situaţii când ursul va pleca în Ucraina, vor fi situaţii când ursul va fi a doua zi în gospodărie sau în două săptămâni se întoarce, dar și situații în care se va stabiliza în mediul lor natural și nu vor mai fi probleme. În funcţie de statistică, într-un termen scurt, mediu, putem să evaluăm eficienţa acestei măsuri„, a spus ministrul Mediului.

Acesta a mai subliniat că, în ultimă instanţă, acolo unde relocarea nu este eficientă, se poate ajunge la „extragerea exemplarului”, conform normelor legale care vor fi adoptate în perioada următoare, de către autoritățile locale, jandarmi, medic veterinar etc.

În ceea ce privește apariția urșilor în apropierea gospodăriilor din Bistrița, ministrul a fost de părere că nu se poate compara cu cea de la Băile Tușnad sau Sinaia și aici se poate merge pe relocare.

Nu vorbim de zeci de exemplare care sunt zi de zi în oraș, vorbim de câteva exemplare sau de un singur exemplar care revine de mai multe ori. În aceste situații, cu siguranță relocarea este prima măsură care se poate lua„, a subliniat Tanczos Barna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.