Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Paul Anghel, a transmis, duminică, recomandări pentru cumpărarea de jucării înainte de Ziua Copilului în care atrage atenţia asupra aspectelor care trebuie urmărite pentru a oferi un cadou care să reprezinte un pericol.

  • ,,Achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (FACTURĂ, BON FISCAL,…etc), de care va fi neaparat nevoie în caz de reclamaţie;
  • alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale. Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârsta recomandată care ajută la alegerea jucăriei;
  • trebuie să ştiţi ca jucariile care nu sunt destinate unui grupe de varsta specifice pot sufoca, intoxica sau răni copiii;
  • verificaţi dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente:

a. coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi );

b. numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare);

c. marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.

Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria.

  • verificaţi existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie sa fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii.”. a precizat directorul.

Directorul general al ANPC a transmis că orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului de la care a fost cumpărată şi, în caz de nesoluţionare, structurii teritoriale a ANPC.

Detalii, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.