La finele săptămânii trecute, mai mulți directori ai unor unități de învățământ din județul Bistrița-Năsăud au fost înlocuiți din funcții, situație care a creat un val de reacții în mediul online. Printre cei care au reacționat la aflarea veștii că unii directori au fost înlocuiți s-a numărat și deputatul PSD Bogdan Ivan, acesta anunțând luni dimineața că a făcut demersuri pentru a revoca deciziile de înlocuire a directorilor.

Județul Bistrița-Năsăud fierbe de câteva zile, de când actuala conducere a Inspectoratului Școlar Județean a decis în mod abuziv schimbarea directorilor de școli și licee și înlocuirea lor cu susținători PNL și USR PLUS. Nu au grija școlilor închise sau a sutelor de elevi care nu au tablete sau conexiune la internet, ci schimbarea abuzivă a directorilor de școli și licee. Toți directorii schimbați au calificativul FB în cei 4 ani de mandat! De ce nu s-a pus problema prelungirii până la finalul anului școlar, cel puțin? Directorii au și contract de management administrativ cu primarul. Cum vor fi delegate atribuțiile administrative ale acestuia în condițiile în care primarii și Consiliile Locale nici măcar nu au fost consultate?”, a scris pe pagina oficială de pe o rețea de socialiare deputatul Bogdan Ivan.

Sursa citată a precizat că nu acceptă să stau cu mâinile în sân și susține că va face demersuri pentru revocarea deciziilor de înlocuire a directorilor.

Astăzi, alături de colegii mei Daniel Suciu și Ioan Deneș, am depus o petiție prin care solicităm șefului Inspectoratului Școlar Județean, Consiliului de Administrație al IȘJ și Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud revocarea deciziilor de numire abuzivă a noilor directori! Dacă noi și comunitățile locale nu vom fi ascultați luăm în calcul sesizarea Avocatului Poporului”, a completat Ivan.

Reamintim că, la data de 7 ianuarie 2021, un număr de peste 70 de directori și directori adjuncți ai unităților de învățământ din județ și-au încheiat mandatele de management educațional, Inspectoratul Şcolar Județean Bistrița-Năsăud analizând, în şedinţa Consiliului de Administraţie, menţinerea sau schimbarea din funcţie a celor cărora le-au expirat mandatele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.