Se pare că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg pentru primarul Ioan Turc, care ar fi renunțat la proiectul de parcare pe care voia să-l ia înapoi de la Consiliului Județean. Pregătește în schimb o altă parcare la un kilometru distanță, cu 245 de locuri de parcare. Consiliul Județean merge înainte cu proiectul de pe Bistricioarei, unde promite 350 de locuri de parcare.
În urmă cu puțin timp, primarul Ioan Turc anunța că vrea să preia proiectul Consiliului Județean, care plănuia o parcare supraetajată pe strada Bistricioarei, pe motiv că instituția condusă de Radu Moldovan n-ar avea fonduri pentru asemenea investiții.
Se pare însă că noul primar al Bistriței se concentrează pe un alt proiect similar, ce ar urma să se materializeze la doar un kilometru de proiectul Consiliului Județean. Ioan Turc ar plănui să amenajeze tot o parcare supra și subetajată, pentru care a cerut deja autorizațiile necesare la Agenția pentru Protecția Mediului.
Pentru ca acest proiect să ia naștere, trebuie dărâmat un punct termic de pe Aleea Heniu. Potrivit studiului de fezabilitate, suprafața de teren luată în calcul are 4.500 de metri pătrați.
„În prezent, pe teren se află punctul termic nr. 7, aflat în stare avansată de degradare, care urmează a fi demolat pentru amenajarea noii parcări cu mai multe nivele. Accesul pe amplasament se realizează din strada Năsăudului și din Aleea Heniu. Terenul se află în centrul unei insule împrejmuită de imobile de locuințe colective”, se arată în memoriul depus de Primăria Bistrița la Agenția pentru Protecția Mediului.
Investiția, estimată la 33 de milioane de lei
Imobilul ar urma să aibă 245 de locuri de parcare, cu două etaje subterane, parter și un etaj suprateran. Noua construcție va avea o suprafață construită la sol de 1.213 metri pătrați, un loc de joacă pentru copii cu o suprafață de 209 mp, spații verzi amenajate pe 1.239 de mp, alei pietonale pe 1.388 de mp și alei carosabile pe 450 mp.
„Se propune în amenajarea exterioară din jurul imobilului iluminat stradal și mobilier urban. Accesele auto de intrare și ieșire ale imobilului vor fi marcate corespunzător și vor permite intrarea și respectiv ieșirea a două autovehicule în concomitent. Imobilul va beneficia de o grădină de fațadă propusă la primul nivel cu vegetație de talie medie și o terasă circulabilă pe care vor fi amenajate atât locuri de parcare autovehicule, cât și o zonă de plantat arbori”, se mai arată în memoriu.
La subsol vor fi amenajate 160 de locuri de parcare, câte 80 pe fiecare nivel. La parter va fi amenajată intrarea și ieșirea, dotată cu un sistem de barieră automat. Aici sunt prevăzute doar 18 locuri de parcare, dintre care 6 pentru persoane cu dizabilități și 6 locuri destinate autovehiculelor electrice. De asemenea, aici va fi amenajat și un spațiu comercial, dar și grupuri sanitare și o zonă special amenajată pentru parcarea bicicletelor și scuterelor.
La etaj vor mai fi amenajate 29 de locuri de parcare, o grădină de fațadă, un spațiu de depozitare. De asemenea, vor fi amenajate locuri de parcare și pe terasă, mai exact 38 de locuri de parcare și o zonă cu arbori. Parcarea va fi dotată și cu lift.
În spațiul exterior se propune un loc de joacă pentru copii, zone verzi amenajate cu diferite tipuri de vegetație, plantarea unor arbori, mobilier urban, corpuri de iluminat, o platformă de depozitare selectivă a gunoiului menajer, alei pavate și alei carosabile.
Specialiștii au estimat această investiție la 33 de milioane de lei, cu tot cu TVA. Petrioada preconizată pentru realizarea investiției este de 24 de luni după implementarea studiului de fezabilitate: 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni pentru execuție.
Radu Moldovan promite cu 100 de locuri de parcare mai multe
Un proiect similar a început Consiliul Județean înaintea Primăriei Bistrița, pe strada Bistricioarei, la doi pași de instituție. Acolo, Consiliul Județean vrea să amenajeze un parking auto de peste 350 de locuri de parcare.
În total, parcarea pregătită de Consiliul Județean ar urma să se întindă pe 7.593 de metri pătrați și ar urma să fie supraetajată. Nu se știe la ce sumă s-ar ridicat această parcare supraetajată.
Acesta a și fost unul din proiectele promise în campania electorală de la alegerile locale. Cât de repede va deveni realitate, rămâne de văzut. Deocamdată ambele parcări sunt doar pe hârtie. Consiliul Județean a avut ceva bătăi de cap cu trecerea în legalitate a terenului și cu achiziționarea bucății de teren deținute de omul de afaceri Octavian Harșianu.
Culmea este faptul că acesta era proiectul Primăriei Bistrița, de pe vremea lui Ovidiu Crețu, care, însă, nu s-a materializat, după ce ani la rând, municipalitatea n-a reușit să se înțeleagă cu Harșianu, unul dintre proprietarii unei bucăți de teren parte a amplasamentului.
Chiar și în 2018 a prevăzut la buget 1,4 milioane lei în acest sens, iar în anul anterior a prevăzut 1,3 milioane lei. De fapt municipalitatea a alocat bani în fiecare an începând cu 2015. Anul acesta a renunțat se pare la idee.
Suprafaţa de teren pe care a pus ochii Ovidiu Crețu îi aparţine omului de afaceri Octavian Harşianu, care, normal, nu a vrut să-și vândă bunul din buricul târgului pe bani de nimic. Spre exemplu, în 2016, Harșianu a cerut 22.600 euro/ar, conform evaluării terenurilor din zona centrală a municipiului. Primarul Crețu însă nu a vrut să dea mai mult de 22.000 de euro/ar, astfel că nu s-a putut bate palma cu omul de afaceri.
În 2017, pentru a se asigura că Harşianu va accepta oferta, municipalitatea a plusat şi a oferit peste 25.000 de euro/ar, dar nu i-a ieșit nici atunci, fiindcă prețurile au mai crescut. În acel an, primarul a dat vina însă pe un membru al comisiei de negociere.
Disperat că nu reușește, în 2018, Ovidiu Crețu a vrut să recurgă chiar la o soluție extremă: exproprierea pe motiv de utilitate publică. Nici acest plan considerat „nebunesc” de către specialiști nu a fost pus în practică, astfel că ideea a rămas în aer.
Astfel că, în 2019, Primăria Bistrița nu mai sufla un cuvând despre acest proiect. Nici nu mai avea cum, având în vedere faptul că îi fusese șutit de către Consiliul Județean, care a și rezolvat problema, în doi timpi și trei mișcări.
Instituția a reușit să se înțeleagă cu Harșianu, la aproximativ 20.000 de euro pe ar, suma care se vehicula și în negocierile cu Primăria Bistrița. Mai mult, Consiliul Județean a mai pus mâna pe alte terenuri și construcții pe strada Bistricioarei, aparținând Primăriei Bistrița.
Va puteti da si la falci numai sa nu faceti parcari pe spatiu verde asa cum voia Cretu in Eminescu. Felicitari CJ, Felicitari Primaria !
Parcari cu mai multe NIVELE?
La ce ajuta nivelele acestea asezate in parcari?
Sa vada daca autoturismele sunt la acelasi nivel?