Lucrările de amenajare a unui heliport pe terasa superioară a Spitalului Județean de Urgență Bistrița sunt pe ultima sută de metri, potrivit managerului unității medicale, Gabriel Lazany.
”În 2011 a fost o idee. Apoi s-a transformat în proiect. Acum este pe cale să devină realitate. Stadiul de execuție a lucrărilor a ajuns la 95%, urmând ca după finalizarea acestora să începem procedura de autorizare de către Autoritatea Aeronautică Civilă din România”, a anunțat Gabriel Lazany.
Investiția totală privind amenajarea unui heliport pe clădirea SJU Bistrița este asigurată cu fonduri provenite integral din bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, suma ridicându-se la 1,5 milioane euro.
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în toamna anului trecut, licitația fiind câștigată de asocierea dintre companiile SC Grup Construcții EST SA (lider asociere) și SC ABC DEVELOPMENT AVIATION SRL (asociat).