Începând de astăzi, 19 noiembrie, ora 05.00, a fost instituită măsura carantinei pentru municipiul Bistrița și cele 6 localități componente: Viișoara, Sigmir, Sărata, Ghinda, Unirea și Slătinița, timp de două săptămâni.
Astfel, este interzisă intrarea sau ieșirea din aceste localități prin alte zone și căi de acces decât cele deschise circulației publice, iar persoanelor le este interzisă circulația și staționarea în spații publice, cu excepția unor motive bine justificate și pe baza declarației pe proprie răspundere, legitimației de serviciu sau a adeverinței eliberate de angajator.
De asemenea, tranzitarea municipiului Bistrița de catre autovehicule este permisă doar pe șoseaua de centura. În funcție de destinație și tonajul autovehiculului, municipiul poate fi ocolit prin județele învecinate, ori pe rutele: Beclean- Năsăud- Ilva Mică- Strâmba-Josenii Bârgăului sau Beclean-Năsăud- (Bistrița cart.Unirea)-Livezile.
Forțe de ordine din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Jandarmeriei Bistrița-Năsăud și Poliției Locale Bistrița vor fi mobilizate în misiuni de verificare a măsurilor de protecție dispuse. Polițiștii și jandarmii vor acționa, în sistem integrat, atât în filtre amplasate la intrarea în/ieșirea din localitățile carantinate, cât și prin verificări și controale în interiorul acestora, pentru a ne asigura că bistrițenii respectă toate măsurile de protecție sanitară.
Așadar, în următoarele 14 zile, în intervalul orar 06.00 – 22.00, este interzisă circulația în interiorul zonei carantinate cu unele excepții, printre care: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri de strictă necesitate, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau nu se poate realiza de la distanță, deplasarea în scopul donării de sânge, în scop umanitar sau de voluntariat, pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietății, munci agricole, sau pentru alte motive justificate cum ar fi îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a persoanelor bolnave ori în caz de deces al unui membru de familie. Totodată, este permisă deplasarea persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani pentru asigurarea unor bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și celor necesare activității profesionale în intervalul orar 10.00 – 14.00, pentru persoanele cu vârsta de sub 65 de ani, în intervalele orare 06.00 – 10.00, respectiv 14.00 – 20.00.
În intervalul orar 22.00 – 06.00 este permisă circulația persoanelor numai în interes profesional, pentru asistență medicală care nu poate fi amânată sau realizată de la distanță, respectiv pentru deplasări scurte, în apropierea locuinței, legate de activitatea fizică a persoanelor sau pentru nevoile animalelor de companie.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimație de serviciu, adeverință eliberată de angajator sau o declarație pe proprie răspundere.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil.
De asemenea, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, în zilele de repaus săptămânal (sâmbătă și duminică), precum și în zilele de sărbători legale prevăzute prin legi sau alte acte normative, centrele comerciale de tip Mall, indiferent de tipul accesului, din exterior sau din interior, își vor suspenda temporar activitatea pe perioada instituirii măsurii de carantină.
Totodată, se limitează programul de lucru cu publicul a operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare și nealimentare în intervalul orar 06.00 – 20.00, cu excepția farmaciilor și a stațiilor de distribuție carburant, care pot avea program non-stop.
”Scopul desfășurării acestor acțiuni este de a limita răspândirea infecției cu virusul Sars-Cov-2 și ne dorim ca, la sfârșitul celor două săptămâni, prin efortul comun depus, acesta să fie îndeplinit”, precizează Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
FOTO: IPJ Bistrița-Năsăud