Mirel Sărdaru din Băileşti, judeţul Dolj, nu plătise curentul de ceva timp și după ce a consumat mai mult alcool în seara de 22 septembrie, a decis să improvizeze ceva pentru a rezolta problema curentului. În urma faptei, cei 2 copii ai săi, împreună cu femeia care îi îngrijea, au decedat.
Mahmur fiind, Mirel Sărdaru a tras un cablu de la un vecin, a făcut o improvizaţie, apoi a mers în camera sa şi a adormit. Alături, dormeau cei doi copii ai săi și femeia care îi îngrijea.
Tragedia a avut loc astăzi, 23 septembrie, în jurul orei 3.30, transmite adevarul.ro, când Mirel Sărdaru s-a trezit, iar în momentul în care a deschis uşa, apartamentul a luat foc.
Bărbatul a ieşit afară şi a început să strige: „Hai, bă, ieşiţi afară!”. Când vecinii l-au întrebat unde sunt copiii, acesta le-a spus că sunt în casă, dar lui îi este frică să intre. „Nu pot să mă duc în cameră, bă, nu vedeţi că e foc?”, a spus bărbatul. Oamenii au sunat la 112 şi în câteva minute pompierii au ajuns la faţa locului.
Cei doi copii ai săi, în vârstă de 3 şi 7 ani, şi femeia care-i îngrijea, în vârstă de 52 de ani, au sfârșit prin deces.
Citește mai multe AICI.