Trei scenarii cu privire la redeschiderea unităților de învățământ din toamnă sunt analizate în acest moment de autorități, a anunțat prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

Există trei scenarii. Unul dintre acestea – scenariul A – este cel al normalității, cu alte cuvinte, copiii o să înceapă școala normal, ca și până acum. Acesta este scenariul în care situația epidemiologică ne-ar permite. După cum arată astăzi, situația nu ne permite acest scenariu, motiv pentru care sunt și alte scenarii. Scenariul B e unul mixt, în care o parte dintre elevi vin la școală și o parte stau acasă, urmând apoi o alternanță din acest punct de vedere – la școală – acasă. Scenariul C este cel cu privire la desfășurarea online a activității didactice. Deci astăzi există aceste trei scenarii pe care le avem în discuție”, a spus prefectul Stelian Dolha într-o emisiune la AS-TV.

Fiecare județ va analiza cu atenție evoluția situației epidemiologice locale și, în funcție de aceasta, va stabili scenariul pe care va merge în noul an școlar 2020 – 2021.

”S-ar putea ca toate aceste trei scenarii să fie luate la nivel local, județean. Adică,cu alte cuvinte, vorbim de un fel de descentralizare a școlilor. Uitându-ne pe hartă putem observa că sunt județe în care situația epidemiologică le permite să meargă chiar pe variantă normală – cele albe. Sunt județe unde putem merge pe o variantă mixtă – cele galbene și sunt județe unde e clar, e doar varianta online – cele portocalii sau roșii”, a mai adăugat Stelian Dolha.

Însă, până în toamnă, autoritățile locale trebuie să facă toate pregătirile necesare pentru redeschiderea unităților de învățământ în siguranță. ”Va trebui să avem dezinfectant, materiale de dezinfecție, măști și omul de serviciu, care de data aceasta nu cred că mai poate să fie angajat doar cu jumătate de normă, pentru că măsurile de igienă și de dezinfecție o să fie mult mai dense. Poate va trebui chiar să dublăm numărul de angajați pe acest sector, pe fiecare școală în parte”, a mai completat Stelian Dolha.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.