Prefect, senator, șomer de lux și dezvoltator imobiliar. Acesta pare să fie parcursul fostului prefect liberal Cristian Florian, care s-a retras din viața publică și politică și s-a concentrat pe afacere familiei. Astfel, SRL-ul care în 2017, pe când Cristian Florian se declara șomer, înregistra pierderi de jumătate de milion de lei, a fost resuscitat, e pe plus, și pregătește două blocuri la ieșirea din oraș.
Tace și face, acesta pare să fie sloganul fostului prefect PDL-ist de Bistrița-Năsăud Cristian Florian. Retras din viața publică și politică, aproape concomitent cu mentorul său Ioan Oltean, Cristian Florian pare să se fi concentrat pe afacerile cu imobiliare ale familiei sale, „ignorate” nițel în perioada în care a ocupat funcții publice.
Dar să o luăm cu începutul. Cristian Florian, acum în vârstă de 43 de ani a fost prefect al județului Bistrița-Năsăud în perioada 2009-2012, numărându-se la acea dată printre cei mai tineri prefecți din țară.
Imediat după ce a terminat cu administrația locală, Cristian Florian mai face un pas în față și ajunge în Senatul României, prinzând un mandat de senator în perioada 2012-2016.
Acesta a reușit să ajungă în atenția publicului nu cu inițiativele sale legislative sau măcar cu interpelări, ci după ce și-a încheiat mandatul de senator. A reușit atunci să înregistreze o premieră națională, fiind primul parlamentar care cere indemnizație de șomaj.
Cristian Florian mărturisea la acea dată în fața jurnaliștilor că nu și-a găsit un loc de muncă după finalizarea mandatului, așa că a cerut indemnizație de șomaj… dacă tot i-a dat voie legea.
Indemnizația încasată în 2017 era totuși un mizilic, dacă luăm în considerare luxul cu care era obișnuit democrat-liberalul. Se vorbea la acea dată de o indemnizație de doar 1.600 de lei. De ce spunem că indemnizația era un mizilic? Ei bine, fostul prefect și senator conducea un BMW (trecut cel mai probabil pe firmă, pentru că nu apărea în declarația sa de avere) și era acționar la firma familiei.
În ultima declarație de avere, depusă la finalizarea mandatului de senator, Cristian Florian nota faptul că deținea la acea dată o casă și un apartament în Bistrița. În bancă avea doar câteva mii de lei pe mai multe carduri de credit. De asemenea, datora unei bănci 9.000 de lei.
A preluat SRL-ul familiei
Cristian Florian declara că este acționar la Terra Nostra 2001 și FASC SRL, firmele familiei sale. În perioada 2008-2014, firmele în cauză au pus mâna pe 7 contracte cu diferite primării din Bistrița-Năsăud, dar și cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și cu Primăria Cluj-Napoca.
Terra Nostra 2001 SRL, care acum ridică blocuri reabilita școala din localitatea Matei pentru aproape un milion de lei, dar și școala și grădinița din Mălin, sau centrala termică a școlii din Pietriș. A făcut 30 de locuințe sociale la Budești, dar și instalația de alimentare cu energie electrică a satului Țagu, care aparține tot de Budești.
De la Primăria Cluj-Napoca a prins un contract de aproape 190.000 de lei pentru lucrări de reparații și amenajări interioare a unor spații ale Casei de Cultură a Studenților.
Pe vremea când era prefect, Cristian Florian era inclusiv cercetat pentru înșelăciune și spălare de bani de Parchetul General. În același dosar era cercetată și mama sa, Florian Silvia. Despre acest dosar nu pare să se mai știe nimic.
Retras din viața publică, Cristian Florian conduce cel puțin una dintre firmele familiei: Terra Nostra 2001, SRL la care avea acțiuni încă de când activa în administrație.
Oficial, SRL-ul este condus de Florian Silvia, mama fostului senator și prefect. Cristian Florian apare ca asociat cu 99%, iar mama sa administrator, cu 1%.
Anul 2019 pare să fie cel mai bun din istoria societății comerciale. Cel puțin asta sugerează raportările financiare ale firmei. Pentru anul trecut, SRL-ul a raportat o cifră de afaceri de 4,8 milioane de lei, un profit net de aproape 1,8 milioane de lei și datorii de un milion și jumătate de lei. În 2019, SRL-ul avea 10 angajați.
Asta după ce în 2018, firma avea o cifră de afaceri de doar 32.717 lei și datorii de aproape două milioane și jumătate de lei. În 2017, anul în care Cristian Florian se declara șomer, Terra Nostra 2001 înregistra o cifră de afaceri de 171.438 de lei și pierderi de jumătate de milion de lei. Datoriile treceau și atunci de un milion de lei și avea doar 4 angajați.
În 2016, cifra de afaceri înregistrată era de doar 80.300 de lei, iar pierderile treceau de 100.000 de lei. În 2015, firma înregistra o cifră de afaceri de 676.618 și pierderi de 37.663 de lei.
Mama fostului prefect a mai înființat la mijlocul anului 2018 încă două societăți comerciale: Zona Verde ZV SRL și Ideea Rezidential BN SRL, care au ca obiect de activitate fabricarea produselor din beton pentru construcții. Niciuna dintre cele două firme nu are depus bilanț contabil.
Terra Nostra 2001 SRL s-a axat pe zona privată
Dacă în perioada în care a activat în administrație, Cristian Florian bifa contracte cu statul, în ultima perioadă acesta nu a mai câștigat nicio licitație publică. Se axează pe zona privată și pregătește deja două blocuri, la ieșire din oraș, la doi pași de Pensiunea Morariu.
Potrivit unei documentații făcute publice pe site-ul oficial al Agenției pentru Protecția Mediului, SC Terra Nostra 2001 SRL a solicitat emiterea acordului de mediu pentru construirea a două clădiri cu locuințe și spații comerciale, în regim D+P+ 4 etaje.
„Prin proiect se propune realizarea a două imobile de locuințe colective, cu un total de 81 de apartamente în regim de înălțime D+P+ 4E, iar la unul dintre demisoluri se propune realizarea unui spațiu comercial”, se arată în documentația publicată pe site-ul APM BN.
Este vorba despre un teren arabil cu o suprafață de 3.541 de metri pătrați situat într-o zonă unde regimul maxim de înălțime este de P+4 E. Suprafața construită la sol este de 1.265 de metri pătrați, iar suprafața construită desfășurată de 6.250 de metri pătrați.
Vor fi amenajate spații verzi pe mai bine de 1.000 de metri pătrați și drumuri și alei pe aproape 500 de metri pătrați. Lângă clădiri vor fi amenajate 38 de locuri de parcare, pe 456 de metri pătrați, iar în subteran 18 locuri de parcare la o clădire și 22 de locuri de parcare la cealaltă.
Primul imobil conține la demisol 18 locuri de parcare, la care se adaugă și boxe pentru depozitare, 7 apartamente la parter și câte 6 apartamente la fiecare etaj, în total 24 de apartamente la etaje.
Cel de-al doilea imobil este mai mare și include 22 de locuri de parcare la demisol și un spațiu comercial, cu tot cu spațiu de depozitare și elemente adiacente necesare. La parter sunt 10 apartamente desfășurate pe 730 de metri pătrați, la fel și la fiecare etaj. În total, în acest bloc vor fi 50 de apartamente.
Cristian Florian a primit undă verde de la Primăria Bistrița, cu un certificat de urbanism, pentru această construcție încă din toamna anului trecut.
Andreea Moldovan