Copilașul în vârstă de 9 ani care a fost implicat în accidentul rutier produs duminică după-amiaza în localitatea Satu Nou a decedat în această dimineață, au anunțat reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
”Minorul de 9 ani din localitatea Satu Nou, adus aseară la Unitatea de Primiri Urgențe în stare critică în urma unui accident rutier, în comă, intubat, cu traumatism craniocerebral grav, fractură parieto-temporală stângă, hemopneumotorace masiv stâng, care fusese internat la Secția ATI – Neurochirurgie, a decedat din păcate în această dimineață”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița, Camelia Strungari.
Reamintim că minorul ar fi ieșit în fața unui autoturism care circula pe DJ 172 și care era condus de un tânăr de 29 de ani din localitatea Petriș. Copilul a fost preluat în stare gravă de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și dus la spital. Din păcate, medicii nu au putut să îi salveze viața.