Peste 100 de sancțiuni au fost aplicate de forțele de ordine din Bistrița-Năsăud, în ultimele 24 de ore. Valoarea amenzilor se cifrează la peste 160.000 lei.
În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud, au fost angrenaţi în activităţi specifice 305 poliţişti, 102 jandarmi și 41 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată ”General GRIGORE BĂLAN”, transmite Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.
Polițiștii au efectuat 539 de verificări la persoane aflate în izolare, iar cu ocazia controalelor efectuate nu au fost constatate nereguli. De asemenea, 200 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
Pentru nerespectarea ordonanțelor militare, polițiștii au aplicat 92 de sancțiuni contravenţionale, în valoare de 104.000 de lei, unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație impuse persoanelor.
Jandarmii au verificat 488 persoane, aflate în 57 de locații, din 32 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr.3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 17 de sancțiuni contravenționale în valoare de 62.000 de lei.
Daca se dau amenzi nu mai avem virus!Sunt dezamagita tare de oamenii legii!😞