Deși Guvernul Dăncilă a fost demis prin moțiunea de cenzură adoptată, joi, de Parlament, PSD va continua să lupte pentru câștigarea alegerilor prezidențiale, este opinia președintelui social-democraților din Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan. De asemenea, acesta vede și un mare plus în trecerea moțiunii de cenzură.
Radu Moldovan consideră că adoptarea moţiunii de cenzură reprezintă un demers democratic pe care l-a trăit şi el când era deputat.
„Moțiunea de cenzură a trecut, Guvernul a căzut, astea sunt regulile democratice. Luăm act de ceea ce s-a întâmplat, vom vedea pe cine va desemna Președintele României prim-ministru, cum va reuși să constitue o majoritate. Le doresc succes în ceea ce au de făcut„, a declarat liderul social-democrat bistrițean.
Totuși, Radu Moldovan spune că există și un plus pentru faptul că moțiunea a trecut.
„Cetățenii vor avea concret ce să compare față de modul cum un partid sau o coaliție guvernează țara. Acesta este cel mai mare plus. Rămâneau doar declarațiile noastre. Cetățenii au văzut ce a făcut PSD din 2012 cu pauza din 2015-2016. În momentul de față vor avea un nou guvern care are cu totul altă viziune. Am înțeles că PNDL este mită pentru primari, finanțarea investițiilor locale e mită pentru baroni … Vom vedea. E destul de greu de făcut o analiză serioasă pentru că avem 6 partide cu 6 viziuni și vom vedea ce va ieși de acolo. Din punctul meu de vedere, cel mai mare plus în trecerea noastră în opoziție este această posibilitate ca cetățenii să poată vedea în mod concret ce fac unii, ce au făcut alții și să decidă care este varianta care le place„, a spus Radu Moldovan.
Totuși, Radu Moldovan, care este și președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a mai completat că speră ca demiterea Guvernului Dăncilă prin moțiunea de cenzură adoptată să nu afecteze proiectele cu fonduri guvernamentale care se desfășoară în județ.
„Îmi doresc foarte mult ca finanțările pentru proiectele de dezvoltare a județului Bistrița-Năsăud să continue„, a afirmat Radu Moldovan.
Întrebat dacă îi este frică de faptul că finanțările pentru proiectele care beneficiază de fonduri guvernamentale ar putea fi afectate de căderea Guvernului Dăncilă, Moldovan a adăugat că nu are emoții din acest punct de vedere.
„Nu pot să spun că îmi e frică. Îmi e frică de Dumnezeu și de nevastă-mea, nu am niciun fel de emoție. Pentru majoritatea covârșitoare a proiectelor avem finanțări europene, cu banii în cont. Sunt și câteva finanțări de la Guvernul României care sper că nu vor fi oprite„, a mai spus Emil Radu Moldovan.
Liderul bistrițean a mai precizat că PSD va continua să lupte pentru a câștiga alegerile prezidențiale de pe 10 noiembrie.
”Noi vom continua să ne batem pentru a câștiga alegerile prezidențiale.
Cetăţenii vor decide. Cred că la ceea ce s-a întâmplat sunt şi plusuri, şi minusuri. Nu am o analiză să văd dacă majoritatea e pe plus sau pe minus. E un lucru evident, nu e pentru prima dată. Am fost în Parlament când am votat şi am câştigat două moţiuni. Acum sunt în administraţia publică locală, iar partidul din care fac parte nu a reuşit, prin conducerea lui, să gestioneze un asemenea subiect. Cetăţenii vor avea, concret, ce să compare vizavi de modul cum un partid sau o coaliţie guvernează ţara. Acesta e cel mai mare plus. Cetăţenii au văzut ce a făcut PSD din 2012 cu pauza din anii 2015-2016, în momentul de faţă vor avea un alt guvern care are o cu totul altă viziune. Am înţeles că PNDL este mită pentru primari, că finanţarea investiţiilor locale este mită pentru baroni. E destul de greu de făcut acum o analiză pentru că avem şase partide cu şase viziuni şi vom vedea ce va ieşi de acolo. Dar cel mai mare plus, din punctul meu de vedere, vizavi de trecerea noastră în opoziţie este această posibilitate ca cetăţenii să poată vedea în mod concret ce fac unii, ce au făcut alţii, care este varianta care le place„, a spus Radu Moldovan.
”
cu cine? cu mucila sunteti de ris.
Domnu Moldovan, asa va trebuie ca nu l-ati pus pe cel care s-a comportat ca un Gica Contra cu botu pe labe, sa-l destitutiti o data, de doua ori… etc. pana sa initiati alegeri anticipate pentru functia de presedinte al Romaniai, destituindu-l din acesta functie pe cel care NICIODATA N-A FOST PRESEDINTELE TUTUROR ROMANILOR , ci exclusiv al PNL-istilor !
L-ati pasuit si ati avut ” gretzuri ” sa faceti acest lucru, no acuma ” are guvernul dumnealui ” si va face tot ce-i va place in aceasta tzara desi Dvs ati obtinut alegerile in mod legal si oficial .
Ar trebui sa fecti si Dvs in Parlament acuma, exact cu a facut si domnia sa , adica ” sa uzati de toate tertipurile, procedurile, smecheriile si prevederile ” posibile sa nu aprobati, sa retrimiteti inapoi, sa sesizati CCR-ul, sa votati impotriva… etc. etc. etc. la orice emana de la ” guvernul dumnelor ” … si cand CCR-ul va dispune ceva … sa puneti in executare tot … ” DEINDATA ” cum a facut si domnia sa !
Domnul Moldovan asa cum n-am impuscat ursii cand trebuia facut acest lucru si acuma ne ” mananca ei pe noi „… asa se va intampla si cu acest guvern, care DE SPAIMA REACTIEI POPULATIEI, IMEDIAT A VENIT CU VESTEA CA ” nu se vor diminua pensiile si salariile ” … DAR FITI SIGURI CA NICI NU SE VOR MAI MAJORA ASA CUM PREVEDEA PROGRAMUL DE GUVERNARE AL CELOR LEGAL ALESI .
Sa nu ” muscati ” din capcana pe care v-au intins-o si sa nu votati absolut nimic ceea ce emana de la acest guvern care cu adevarat va fi CEL MAI SLAB SI MAI INCOMPETENT … si care reprezinta o minoritate crasa din Romania , ptr ca dupa ce va trece de Parlament ceea ce vor propune ei, va vor ” lasa in pace o vreme ” ( doar ) pana se uita ce si cum … dupa care o sa va muste de c*r de n-o sa va vedeti …