Oliver Felix Bănilă a preluat marţi funcţia de procuror-şef al DIICOT, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în prezenţa procurorilor din cadrul acestei instituţii.

La eveniment a fost prezent Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a subliniat importanţa promovării unui act de urmărire penală de calitate, precum şi necesitatea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, aspecte de natură să contribuie la consolidarea încrederii cetăţenilor în Justiţie, potrivit unui comunicat al DIICOT.

La rândul său, Oliver Felix Bănilă a evidenţiat că DIICOT este o structură de elită a Ministerului Public. El a precizat că obiectivul său prioritar îl reprezintă evaluarea întregii activităţi a DIICOT şi stabilirea direcţiilor de acţiune.

Procurorul-şef al DIICOT a declarat că obiectivele stabilite în proiectul de management vor fi puse în aplicare, iar activitatea sa se va desfăşura într-un mod deschis şi transparent, cu echilibru şi respect instituţional, a menţionat sursa citată.

Sursă: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.