Persoanele fizice sau asociațiile ori ONG-urile din Bistrița care intenționează să solicite finanțare nerambrursabilă de la Primăria Bistrița mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune proiecte. Bugetul total al acestui programul este de 300.000 de lei. 

Programul anual al finanțărilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activități nonprofit cuprinde domeniile tineret, sport, educație, protecția mediului, relații internaționale, interdisciplinar, social și cultură. Pentru anul 2020, programul are o valoare totală de 300.000 lei.

Sumele, defalcate pe domenii de activitate, propuse pentru finanțare sunt următoarele:

  • Tineret: 30.000 lei;
  • Sport – sporturi individuale și sportul pentru toți: 55.000 lei;
  • Educație: 30.000 lei;
  • Protecția mediului: 30.000 lei;
  • Relații internaționale: 15.000 lei;
  • Interdisciplinar: 40.000 lei;
  • Social: 40.000 lei;
  • Cultură: 60.000 lei.

Durata proiectelor va fi cuprinsă între 1 mai și 15 noiembrie 2020.

Documentația de solicitare a finanțării se va depune la Centrul de Relații Publice al Primăriei municipiului Bistrița, situat în Bistrița, str. Gheorghe Șincai, nr. 2.

Termenul limită de depunere a proiectelor este 9 martie 2020, ora 16.00.

Selecția și evaluarea proiectelor se va realiza în perioada 10 – 18 martie 2020.

Informații suplimentare cu privire la procedura de selecție pot fi obținute la sediul Primăriei municipiului Bistrița, situat în Bistrița, Piața Centrală, nr. 6, Direcția Integrare Europeană, telefon 0263/223 923, int. 183.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.