Concursul „Cupa Moș Nicolae la înot” se desfășoară în data de 5 decembrie, la piscina de dimensiuni semi-olimpice de la Casa EMA, și începe la ora 9:30. Înscrierea este gratuită și deschisă până la ora începerii evenimentului.

Competiția este deschisă tuturor copiilor născuți între 2005 și 2009, fiecare categorie de vârstă și sex având proba ei – de menționat că se pot înscrie ți copiii mai mici, care vor participa la categoria 2009. Astfel, vom avea probe de 100 m liber pentru categoriile 2005, masculin și feminin, 50 m liber pentru cei din 2006 și 2007 masculin și feminin și 25 m liber pentru cei din 2008 respectiv 2009 și mai mici, masculin și feminin”, se arată într-un comunicat.

Toți sportivii vor fi premiați de însuși Moș Nicolae cu dulciuri, diplome și alte obiecte utile iar câștigătorii probelor vor primi, bineînțeles și medalii.

Obiectivul acestui concurs este promovarea înotului la nivel local, având în vedere că este un sport foarte complex ce asigură o dezvoltare armonioasă a copiilor, în situația în care este practicat corect și constant. În această idee, antrenorii de la Școala de ÎNOT Casa EMA sunt permanent la dispoziția doritorilor, atât copii cât și adulți, pentru a-i iniția în acest sport și pentru a-i conduce ulterior, de ce nu, pe calea performanței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.