În cadrul ședinței Consiliului Local, consilierul municipal Sorin Hangan a precizat că tot mai multe asociaţii de proprietari sunt tratate cu refuz de către reprezentanţii SC Vitalia SA în momentul în care doresc să încheie un nou contract cu firma de salubritate, unic operator în Bistriţa-Năsăud.

„Vă abordez într-o speță despre care eu avertizam în momentul în care pledam pentru a nu institui așa-zisa taxă specială de salubrizare și pe scurt speța suna cam așa: „… Proprietarii se prezintă la Vitalia, aceasta refuză să facă contract pentru că dânșii au drept țină în maxim 20 de luni să nu mai aibă contract cu nicio asociație de proprietari și cu nici un cetățean, ci toți să plătească taxa specială în impozite. Acesta este monstrul pe care l-am creat când am adoptat taxa fără ca Vitalia să facă nici măcar un minim efort de-a ne demonstra că s-au străduit și doresc să ducă constractul de concediune așa cum l-au câștigat la vremea respectivă, în sensul că o condiție era că dânșii semnează contract cu fiecare proprietar individual sau asociație de locatari. Noi am constituit subit și drept urmare dânșii chiar și-au făcut un țel spre a scăpa cât mai repede de aceste contracte cu asociațiile de locatari. Întrebarea mea este, cum vedeți domnule primar și dacă este în regulă pentru că astăzi, după foarte puțin timp nu se mai respectă absolut nimic din acel caiet de sarcini cu care operatorul nostru „drag”, a câștigat licitația. Nu mai vorbesc, pentru că știți foarte bine, eu personal, am semnat contractul anul trecut, în octombrie-noiembrie și după cunoștințele mele, dar deși am cerut de multe ori nu am reușit să intru în posesia unui caiet de sarcini să vedem și noi ce s-a întâmplat la acea licitație de concesiune, după cele spuse de cei care au studiat caietul de sarcini, cel puțin un an de zile, operatorul nu avea dreptul să mărească prețul cel mult cu indicele inflației dacă exista, dar am înțeles că mergem foarte bine și nu avem inflație, sub nivelul mării. Am primit facturi de vreo 2 luni, nu a trecut un an de când am semnat contractul cu prețul mărit 100 %. Am rugămintea să îmi răspundeți, nu mie, ci cetățenilor, am aici rugămintea adresată în scris cu dovezi de la câteva asociații de proprietari, cum vedeți dumneavoastră această speță?” a precizat consilierul municipal PNL, Sorin Hangan.

Potrivit primarulu Bistriţei, Ovidiu Teodor Creţu, legea prevede şi aspectul legal conform căruia, un contract poate fi reziliat de prestator dacă beneficiarul nu a plătit banii timp de 30 de zile.

„Cred că o taxă de acest fel ar fi mult mai utilă, dar ar fi o decizie absolut nepopulară. Ea nu va fi luată în 2016, mai sigur în 2017”, a explicat Ovidiu Creţu.

SC Vitalia SA este obligată să încheie contracte cu persoanele fizice sau juridice doar dacă este vorba de un prim document semnat în acest sens.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.