Primăria Municipiului Bistrița lansează un nou apel pentru finanțarea proiectelor care aduc un plus de valoare comunității. Cu un buget total de 620.000 lei, programul vizează inițiative din domenii precum tineret, cultură, sport, educație, mediu, relații internaționale, social sau interdisciplinar. Data limită pentru depunerea proiectelor este 23 aprilie 2025.

Primăria Bistrița, condusă de Gabriel Lazany, a anunțat marți că oferă finanțări nerambursabile pentru idei care pot revitaliza orașul și pot susține dezvoltarea comunitară. Alocarea totală este de 620.000 lei, sumă distribuită pe opt domenii-cheie, iar perioada de implementare a proiectelor selectate va fi 1 iunie – 15 noiembrie 2025.

Cine poate aplica? Atât persoane fizice, cât și persoane juridice, cu condiția să respecte prevederile Legii 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice.

Finanțările sunt împărțite astfel:

  • Tineret: 100.000 lei
  • Sport: 150.000 lei
  • Educație: 50.000 lei
  • Cultură: 80.000 lei
  • Protecția mediului: 50.000 lei
  • Social: 50.000 lei
  • Relații internaționale: 40.000 lei
  • Interdisciplinar: 100.000 lei

Data limită pentru depunerea proiectelor este 23 aprilie 2025, ora 16:00, iar evaluarea acestora se va desfășura între 24 aprilie și 5 mai 2025.

Potrivit reprezentanților primăriei, scopul programului este de a încuraja creativitatea, implicarea civică și colaborarea între cetățeni, ONG-uri, instituții și mediul privat.

„Vrem să încurajăm bistrițenii să vină cu idei și soluții pentru un oraș mai viu, mai dinamic și mai conectat la realitate. Este un moment bun pentru cei care vor să se implice activ în viața comunității”, a declarat Gabriel Lazany, primarul municipiului Bistrița.

Ghidul solicitantului + detalii complete: https://www.primariabistrita.ro/…/finantari…/

Citește și: Peste 18.000 de pașapoarte, emise anul trecut de serviciul de resort din Bistrița-Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.