Peste 500 de judecători şi procurori au pus poprire pe o serie de conturi ale instanţelor pentru a îşi primi drepturile salariale câştigate în procese. În replică, Ministerul Justiţiei a emis o serie de ordonanţe de urgenţă prin care drepturile salariale câştigate de magistraţi pot fi plătite şi eşalonat, astfel că magistraţii nu au mai putut executa silit ministerul. Pentru a găsi o soluţie, cei peste 500 de judecători şi procurori au dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Pe de altă parte,  există şi o serie de voci care contestă modul în care magistraţii şi-au făcut dreptate acordându-şi sporurile salariale respective.

Majoritatea funcţionarilor publici au dat în judecată statul român cerându-şi o serie de drepturi salariale. Printre aceştia se numără şi majoritatea magistraţilor români care au câştigat procese şi au obţinut în urma sentinţelor judecătoreşti titluri executorii. Majoritatea dintre aceste sentinţe nu au fost puse în aplicare, în puţine cazuri, doar parţial. De cele mai multe ori, pentru a nu plăti, Ministerul Justiţiei a uzitat de o serie de ordonanţe de urgenţă care făcut posibilă amânarea şi eşalonarea plăţilor respective.
În paralel, pentru a găsi o soluţie, peste 500 de magistraţi au depus o plângere comună la CEDO pentru recuperarea acestor drepturi, iar procesul este cunoscut sub numele de “Andronic contra României.”
Plângerea este redactată în peste 200 de pagini unde sunt enumerate toate sentinţele definitive şi irevocabile prin magistraţii câştigă împotriva ministerului. Pe lângă plata drepturilor restante, magistraţii au cerut şi compensări morale în valoare de 3.000 de euro/persoană. În această cauză, reclamanţii sunt reprezentaţi de judecătorul Viorica Costiniu.

Executare cu amânare

Magistratul Costiniu explică cum s-a ajuns la această situaţie tensionată între judecători şi procurori şi minister. “De mai mulţi ani statutul magistraţilor în România se află într-o regresie progresivă, care include şi componenta sa materială, magistraţii fiind obligaţi să se judece pentru a li se recunoaşte drepturile salariale reglementate de lege ori pentru a le realiza efectiv, de cele mai multe ori  consecinţă a debutării procedurii de executare silită, spre a se demonstra că independenţa puterii judecătoreşti este încă iluzorie. Litigiul prezent priveşte refuzul pârâţilor de a executa o serie de titluri executorii vizând drepturi salariale, sporuri neplătite obţinute de reclamanţi şi neexecutarea corespunzătoare a altora (parţială şi cu întârziere), pârâţii folosind în acest scop orice mijloc conferit de putere şi mass-media pentru a trena ori a împiedica executarea şi a compromite public corpul de magistraţi. O parte din hotărârile judecătoreşti au fost parţial executate, consecinţă a aplicării O.U.G. nr. 75 din 11 iunie 2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei, publicată în M. Of. nr. 462 din 20 iunie 2008. Alte hotărâri judecătoreşti nu au fost puse în executare, debitorii gravitând imprecis între refuzul de neexecutare, executare parţială şi cu întârziere ori alte încercări de desfiinţare în orice modalitate a titlurilor existente acumulându-se întârzieri de aproximativ 2 ani”, spune Costiniu.

Statul acuzat de subminarea puterii judecătoreşti

Magistratul mai consideră că refuzul constant al reprezentanţilor ministerului de a le acorda drepturile salariale câştigate în instanţă, poate fi considerat ca o acţiune de subminare a puterii judecătoreşti. “Refuzul debitorului statul român prin organele sale de a executa hotărârile judecătoreşti se înscrie într-o atitudine mai largă de contestare şi subminare a puterii judecătoreşti şi, prin urmare, şi a autorităţii deciziilor pronunţate de aceasta, într-un climat public de mefienţă şi declin, devenit o constantă a vieţii sociale în România cultivată de guvernanţi. Astfel, magistraţilor le este contestat dreptul de a se adresa justiţiei pentru a-şi realiza drepturile şi dacă le-au realizat le este contestat dreptul de a le executa. Pe de altă parte, în timp ce se agită public câtimea cumulată a creanţelor de executat, guvernul dă ordonanţă de rectificare bugetară pentru executarea lor, în timp ce Ministerul Finanţelor nu aprobă deschiderea liniei de credit, banii reîntorcându-se la destinaţia lor iniţială însă ascunsă, de a fi folosiţi în campania electorală pentru alegerile locale din anul 2007. În anul următor, în loc a se executa titlurile executorii, Ministerul Justiţiei de la acea epocă a ordonat plata de premii şi stimulente în sumă de câteva miliarde de lei, spre a sfida astfel prioritatea executării titlurilor care prin neexecutare se augmentează. Peste acestea, executării silite debutate de magistraţi i s-a opus o ordonanţă prin care debitorul şi-a eşalonat după cum a dorit plata, declarată neconstituţională sub acest aspect, pentru ca ulterior, noua ordonanţă prin care urma a se dispune plata, să nu fie promulgată de preşedinte, nemulţumit de faptul că decizia Curţii Constituţionale nu a desfiinţat titlurile executorii. În prezent, fără a se ţine cont de neconstituţionalitatea dispoziţiilor de eşalonare, o nouă ordonanţă cu acelaşi conţinut a suspendat orice procedură de executare împotriva statului şi a împins executarea până în anul 2012, spre a se demonstra că puterea politică conduce şi dispune indiferent de existenţa hotărârilor judecătoreşti, invocându-se de data aceasta criza economică, care în opinia executivului ar fi de natură să acopere reaua credinţă în neexecutare. De altfel, nu se poate susţine că neexecutarea cu rea credinţă a titlurilor executorii ar putea avea semnificaţia unei imposibilităţi juridice de executare, deoarece debitorul nu le-a executat la vreme cu rea credinţă, iar creşterea lor este consecinţa acestui fapt”, consideră Costiniu.

Pe de altă parte există o serie de voci abilitate care contestă modul în care magistraţii şi-au câştigat drepturile salariale pentru care au dat în judecată statul român la CEDO. Pe lângă faptul că alţi funcţionari publici nu au avut acelaşi succes în instanţe, în acelaşi gen de procese, drepturile recâştigate ale magistraţilor sunt contestabile din punct de vedere moral. Spre exemplu, judecătorii şi magistraţii nu s-au luptat pentru salariile lunare pe care nu le-ar fi primit până acum, ci pentru o serie de sporuri cum ar fi “sporul de risc”, de “suprasolicitare neuropsihica”, de “confidenţialitate”, etc. În timp ce o parte dintre aceste sporuri au fost abrogate, altele nu au avut vreun temei legal.

Cum să scoţi o ordonanţă de băgat “beţe în roate”
Gazeta de Cluj vă prezintă mai jos o parte din textul unei ordonanţe de guvern prin care Ministerul Justiţiei a evitat şi a amânat să plătească magistraţilor drepturile salariale câştigate în instanţă. Astfel, conform art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, se stipulează că “Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, se va realiza după o procedură de executare care incepe astfel:
a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;
b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;
c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenelor prevăzute la alin. (1) şi (1^1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept."
De asemenea, potrivit UOG 4/2011, conturile destinate pentru acoperirea cheltuielilor de organizare şi funcţionare nu pot fi executate. Adică conturile unei instituţii publice prin care sunt asigurate plăţile publice nu pot fi puse sub poprire.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here