Ştefan Todea şi-a câştigat mandatul de ales judeţean candidând pe lista de consilieri judeţeni ai PP-DD, partid în fruntea căruia se afla de altfel la nivel de organizaţie judeţeană. Din cauza ordinelor ciudate primite de la centru, de a pendula între susţinerea opoziţiei din CJ BN, adică a PDL, când spre putere, respectiv susţinerea USL-ului, Todea a decis la un moment dat de unul singur de partea cui rămâne. Rezultatul a fost decizia de excludere din PP-DD, venită pe nepusă masă de la conducerea centrală, şi încetarea mandatului de consilier judeţean.
Statutul oficial a făcut diferenţa
Decizia de excludere nu a avut la bază un statut legal al partidului, recunoscut în instanţă şi înscris în registrul partidelor politice, astfel că Ştefan Todea a mers în instanţă. În procesul pe fond care a avut loc la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, instanţa de contencios a decis că Ştefan Todea are dreptate, cu atât mai mult cu cât acesta a anexat la dosar statutul oficial al PP-DD, copia documentului fiind solicitată de la Tribunalul Bucureşti şi purtând evident parafa grefierului şef al acestei instanţe.
Conducerea Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud nu s-a împăcat cu situaţia şi a înaintat recurs la Curtea De Apel Cluj. În acelaşi timp a mai deschis un proces pe aceeaşi temă împotriva lui Todea, la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, solicitând revizuirea pe fond. Deşi dosarul în ce priveşte revizuirea pe fond a fost depus în 27 noiembrie 2013, până la această dată nu a fost fixat un prim termen de judecată. Cât despre procesul care a avut loc la Curtea de Apel Cluj între Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Ştefan Todea, conducerea administraţiei judeţene a depus la dosar un aşa numit nou statut al PP-DD adoptat la congresul care avut loc pe 21 ianuarie 2012, care este mult mai amplu decât cel iniţial. Numai că, aşa cum am menţionat mai sus, acest nou statut depus de CJ BN în instanţă purta doar pecetea PP-DD şi nu este validat şi de Tribunalul Bucureşti, aşa cum cere legea. Este foarte adevărat că după ce a avut loc Congresul PP-DD în ianuarie 2012, în cadrul acestuia a fost adoptat un nou statut. La fel de adevărat este şi faptul că PP-DD a înaintat instanţei Tribunalului Bucureşti cererea de validare a acestui statut – dosar nr. 3868/3/2012. Instanţa încuviinţează modificările statutului aşa cum au fost ele aprobate prin congres, însă de aici… pauză. Trebuie să menţionăm că în paralel PP-DD a mai înaintat instanţei Tribunalului Bucureşti o solicitare pentru modificarea organelor de conducere – dosar nr. 3866/3/2012, însă aceasta este respinsă din cauză că nu îndeplinea condiţiile unor prevederi din Legea partidelor.
În ambele situaţii, instanţa a dispus înregistrarea modificărilor în Registrul partidelor politice. Dacă menţiunea cu privire la respingerea cererii de înregistrare a componenţei organelor de conducere este precizată în Registrul partidelor politice în dreptul PP-DD, nu acelaşi lucru se poate spune despre modificarea statutului. În acest caz nu există nicio menţiune în Registrul Partidelor Politice, astfel că statutul PP-DD în vigoare este cel iniţial din 2011.
PP-DD, condus după ureche
Până ca procesul să se judece pe fond în prima instanţă la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Ştefan Todea a făcut toate demersurile necesare de a contesta excluderea sa la forurile superioare ale partidului, conform statutului PP-DD, înscris oficial în Registrul partidelor politice. Numai că şi pe această parte a avut parte de peripeţii, întrucât la nivelul conducerii centrale a PP-DD numai de respectarea legii nu poate fi vorba. Dovada este faptul că magistraţii nu au ţinut cont de actele emise de conducerea PP-DD, documente care au fost depuse la dosar de Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, sperând astfel că îl vor înfrânge pe Todea. Este vorba de răspunsul Comisiei pentru Statut, Etică şi Litigii a PP-DD care, în luna AUGUST 2013 abia, decide să respingă contestaţia formulată la finele lunii februarie a anului trecut de Todea. Această comisie însă, până să îi respingă contestaţia, i-a refuzat lui Ştefan Todea dreptul la apărare. În mod normal, el trebuia să se prezinte în faţa membrilor comisiei pentru a-şi susţine cauza. În luna iulie anul trecut, acesta a solicitat Comisiei o amânare (începând din 7 iulie şi până în 13 septembrie), dat fiind faptul că avocatul său era plecat în străinătate şi se afla astfel în imposibilitate de a-i apăra interesele. Comisia nu i-a luat însă în seamă solicitarea, iar pe data de 23 august a dat soluţia: respingerea contestaţiei formulată de Ştefan Todea. Pe lângă faptul că i s-a refuzat dreptul la apărare, mai este un aspect interesant cu privire la documentul prin care lui Todea i se respinge contestaţia. Deşi Comisia pentru Statut, Etică şi Litigii a PP-DD este compusă din 11 persoane (un preşedinte, un vicepreşedinte, un secretar şi opt membri), Hotărârea nr. 53/23.08.2013, prin care i se respinge contestaţia lui Ştefan Todea, menţinând-se astfel decizia de excludere din partid a acestuia, poartă semnătura doar a preşedintei comisiei Zorkoczy Julia şi a Tudorei Voiculescu – membru. Restul numelor şi a semnăturilor nu există. Astfel nu există o dovadă clară dacă respectiva comisie s-a întrunit în unanimitate sau au decis doar două persoane ce e de făcut cu Todea.
PP-DD-iştii bistriţeni au luat oficial la cunoştinţă după un an
Recent a mai avut loc un „eveniment” interesant în sânul PP-DD, inclusiv a organizaţiei judeţene din Bistriţa-Năsăud, când biroul politic judeţean a luat la cunoştinţă „oficial” de excluderea lui Ştefan Todea din partid. Asta în condiţiile în care magistraţii Curţii de Apel Cluj s-au pronunţat cu o lună în urmă în favoarea lui Todea. „Respinge ca inadmisibil recursul declarat de CJ Bistriţa împotriva sentinţei civile nr. 1440 din 1.07.2013, pronunţată în dosarul nr. 2873/112/2013 al Tribunalului Bistriţa pe care o menţine în întregime. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 19.02.2014. Document: Hotărâre 1594/2014 19.02.2014!, stă menţionat pe portalul instanţelor de judecată.