25 de persoane suspectate de trafic de droguri au fost reținute în urma perchezițiilor efectuate miercuri, transmite DIICOT. De asemenea, față de alți trei inculpați a fost luată măsura controlului judiciar.

În urma celor 82 de percheziții domiciliare, au fost descoperite două culturi de canabis (una indoor), mai multe plante de canabis, aproximativ 3 kilograme de muguri de canabis, diverse cantități de droguri de mare risc (MDMA, 4 CMC, MDMB – CHIMICA) și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive (3 MMC, 3 CMC, EUTYLONE, 4 – CEC), cântare electronice de mare precizie, telefoane mobile, dispozitive tip grinder, o pușcă cu aer comprimat, precum și sumele de aproximativ 350.000 de lei și 18.000 de euro.

Comunicatul integral transmis de DIICOT:

În urma celor 82 de percheziții domiciliare efectuate la data de 05.10.2022, în mai multe cauze privind comiterea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, au fost descoperite două culturi de canabis (una indoor), mai multe plante de canabis, aproximativ 3 kilograme de muguri de canabis, diverse cantități de droguri de mare risc (MDMA, 4 CMC, MDMB – CHIMICA) și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive (3 MMC, 3 CMC, EUTYLONE, 4 – CEC), cântare electronice de mare precizie, telefoane mobile, dispozitive tip grinder, o pușcă cu aer comprimat, precum și sumele de aproximativ 350.000 de lei și 18.000 de euro.

De asemenea, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciile Teritoriale Alba, Cluj și Galați și Biroul Teritorial Sibiu au dispus măsura reținerii față de 25 inculpați și luarea măsurii controlului judiciar față de alți 3 inculpați.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu BCCO Alba, BCCO Cluj, BCCO Galați, BCCO Mureș, BCCO Oradea, SCCO Sibiu, SCCO Satu Mare, SCCO Harghita, SCCO Maramureș, SCCO Sălaj, SCCO Bistrița – Năsăud și SCCO Sibiu, la percheziții participând și efective din cadrul Jandarmeriei Române.

Acțiunile au beneficiat de suportul Biroului Tehnic din cadrul DIICOT și Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

În plus, la data de 05.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul S.C.C.O. Ilfov au prins în flagrant doi inculpați imediat după ce aceștia au ridicat de la o firmă de curierat un colet, expediat din Spania, care conținea, disimulată printre alimente, cantitatea de aproximativ 11 kilograme de canabis.

În cauză, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au luat măsura reținerii față de cei doi inculpați, urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă.

La data de 05.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova și Biroul Teritorial Arad au desfășurat 3 acțiuni pe linia combaterii traficului de droguri de risc și de mare risc.

Astfel, în urma activităților desfășurate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus măsura reținerii față de 3 inculpați cu privire la care s-a propus luarea măsurii arestării preventive, reținându-se că aceștia au comercializat canabis consumatorilor de pe raza județului Dolj.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Arad au documentat activitatea a doi inculpați care au încercat să introducă în Penitenciarul Arad aproximativ 13 grame de droguri de mare risc (JWH – 210) și 750 de grame de substanțe psihoactive (ADB-P-5Br-INACA). În cauză, s-a dispus măsura reținerii față de doi inculpați, unul dintre aceștia fiind arestat preventiv de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad. Față de cel de-al doilea inculpat, procurorii au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Arad.

Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citește și: A dispărut unul dintre cei mai experimentați jurnaliști din presa de sport

Sursa: g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.