Comisia de muncă a Senatului a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, propunerea legislativă privind declararea zilei de 24 Ianuarie ca sărbătoare legală, în care nu se va lucra.

 

Iniţiativa propusă de deputatul democrat-liberal Dan Radu Zătreanu, stabileşte că ziua de 24 ianuarie, când, în 1859, Ţara Românească şi Moldova s-au unit, se declară sărbătoare naţională legală, numită "24 Ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române".
Proiectul de lege vizează şi modificarea Codului Muncii, în sensul introducerii acestei zile printre sărbătorile legale în care nu se lucrează.
Astfel, zilele de sărbătoare legală în care nu se va lucra, ar putea fi:
– 1 şi 2 ianuarie;
– 24 ianuarie;
– prima şi a doua zi de Paşti;
– 1 mai;
– prima şi a doua zi de Rusalii;
– Adormirea Maicii Domnului;
– 1 decembrie;
– prima şi a doua zi de Crăciun;
– 2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

 

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.