Zeci de imigranți din Irak descoperiți în România

159

Două grupuri de migranţi irakieni, formate în total din 40 de cetăţeni cu vârste cuprinse între un an şi 38 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră timişeni, miercuri, pe raza judeţului, în urma unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale.

 

”Poliţiştii de frontieră Timişoara împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Timiş au depistat, miercuri, 40 cetăţeni străini, fără documente de identitate, care au declarat ca intenţionau să ajungă ilegal în ţări din vestul Europei. Astfel, pe raza judeţului au fost depistate două grupuri, formate din 18 respectiv 22 cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă”, arată un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Timişoara, remis miercuri Agerpres.

În grup se aflau 27 de bărbaţi, patru femei şi nouă copii, care au fost conduşi la sediul Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Timiş, pentru cercetări. ”În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni din Irak, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 38 de ani, iar copiii între 1 şi 14 ani. De asemenea, aceştia au mai declarat că intenţionau să ajungă în ţări din vestul Europei. Cercetările sunt în derulare, la finalizarea acestora urmând a fi luate măsurile legale”, se menţionează în comunicat.

2 COMENTARII

  1. Noi stim ca sunt patru tinte in Romania, localitata dumneavoastra este una dintre ele… Noi stim cate orase vechi si frumoase sunt si in occident…. Mai vechi, mai noi… insa adapostesc indivizi care merg pentru mondializare: nu ne convine !

LĂSAȚI UN MESAJ