Vremea racolarilor politice!
UNPR incearca sa rupa din PNL si PSD

Traseismul politic este o moda in Romania, mai ales in perioada premergatoare campaniilor electorale. Desi de obicei partidul aflat la putere racoleaza cat mai multi oameni de baza ai partidelor adverse, in ultima perioada practica se dovedeste cu mult deosebita de teorie.
UNPR este partidul care a racolat cele mai multe personalitati politice la nivel national, incepand cu Gabriel Oprea sau Cristian Diaconescu. In Bistrita-Nasaud, deocamdata sunt cunoscute doar trei nume mai importante ale esichierului politici care au trecut in barca UNPR, insa acapararile vor continua si este vorba de nume grele din politica bistriteana.

Uneperistii nu se feresc in ultima vreme in a da publicitatii numele unor personalitati politice care au activat pana de curand in alte partide politice.
Desi membri acestui partid sunt foarte increzatori in sansele lor de reusita la alegerile din anul acesta, in special daca vorbim de alegerile parlamentare, si spera la procente care sa le permita accesul in Legislativul tarii, sondajele arata contrariul, UNPR fiind cotat sub pragul de vot, cu circa 2% intentie de vot.
Daca se vor schimba niste cifre in favoarea acestui partid, acest lucru se va dovedi in timp, insa prin majoritatea actiunilor lor nu fac altceva sa dovedeasca decat ca sunt nuiaua PDL pentru a altoi partidele de opozitie. Primul in vizor este PNL, de la care UNPR incearca sa racoleze de aici cat mai multi membri. Un exemplu este demisia in masa a tinerilor liberali din judetul Prahova, peste 200 de membri, care s-au aratat nemultumiti de deciziile luate de Crin Antonescu. Surse ale Gazetei de Bistrita sustin ca cei peste 200 de tineri care au demisionat din PNL au semnat adeziuni pentru UNPR.
La o analiza de ansamblu, tinta finala este ruperea USL, nefiind exclus ca PNL sa aiba soarta defunctului PNTCD.
In Bistrita-Nasaud, UNPR este un partid mai mult decat linistit. Aproape ca nu exista, deoarece pana deunazi nu a iesit pe piata cu absolut nimic important fata de momentul in care a anuntat ca exista o organizatie si pe plaiurile bistritene. Saptamana trecuta insa, dat fiind faptul ca se apropie si campania electorala, au inceput sa iasa la iveala nume de activisti de partid care au intrat intr-un con de umbra la un moment dat in partidele din care au facut parte. Este vorba de Liviu Rapan si Valeria Tamasoi, care au fost liberali cu acte in regula, si Ioan Fechete, membru PSD. Motivul celor trei este unul cat se poate de simplu – un scaun de director in deconcentratele bistritene.

Rapan nu mai este considerat membru PNL

Liviu Rapan a fost in timpul guvernarii liberale director executiv al Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Bistrita-Nasaud (OJPDRP BN). Odata cu schimbarea polului de putere in 2008, asa cum ne-am obisnuit in ultimii 20 de ani, conducerile institutiilor deconcentrate au fost schimbate. Prin urmare, Liviu Rapan a pierdut sefia OJPDRP BN, el fiind inlocuit de democrat-liberala Monica Miclea. A intrat intr-un con de umbra timp de aproape patru ani, dar in tot acest timp a jinduit dupa functia pe care a pierdut-o, astfel incat indoindu-se de sansele de reusita ale USL la alegerile care vor urma, sau probabil de faptul ca nu va mai putea prinde un scaun de director la OJPDRP, social-democratii avand prima optiune, a trecut in barca UNPR. Cel putin asta demonstreaza actul remis prin mail presei bistritene de pe adresa „unpr_bistrita@gmx.com”.
Faptul ca a renuntat la PNL nu este o problema atat de mare, insa faptul ca Rapan a semnat adeziunea inca de anul trecut, din luna aprilie a fost o lovitura destul de dura pentru liberalii bistriteni. Aceasta in conditiile in care, sotia sa, Otilia Rapan, sefa Organizatiei judetene de femei a PNL BN, a fost propusa pentru a candida pentru o functie de consilier judetean din partea liberalilor bistriteni. Dar aceasta nu este totul, fiindca potrivit unor surse ale Gazetei de Bistrita, si Otilia Rapan nu a fost foarte cuminte din punct de vedere politic, ea fiind vazuta de multe ori pe la sediul PDL de pe Pietonal. Cat priveste UNPR, unii sustin ca Otilia Rapan ar fi fost tentata la un moment dat sa semneze o adeziune si ea pentru acest partid. O privire de ansamblu in cazul sotilor Rapan ne poate spune ca ar putea fi vorba de un joc la doua capete, cu atat mai mult cu cat este vorba de obtinerea unor functii politice.
La distanta de cateva zile de la aparitia in mass media bistritene a informatiei despre faptul ca Liviu Rapan a semnat inca de anul trecut o adeziune pentru UNPR, acesta a dezmintit acest aspect. Intr-un drept la replica trimis unui cotidian online local, Rapan spune ca nu a semnat „niciun document de adeziune la UNPR”.
De cealalta parte, conducerea liberalilor bistriteni sustine ca adeziunea lui Rapan este autentica si ca acesta nu mai este considerat a fi membru PNL.
„Liviu Rapan nu mai este membru de partid, altceva nu mai am ce sa spun. Statutul PNL spune ca un membru de partid isi pierde aceasta calitate, printre altele, daca inainteaza o adeziune catre alt partid. Gelu Mutihi, in calitate de presedinte al Organizatiei municipale a PNL Bistrita, m-a informat ca domnul Rapan, care era membru al Biroului Permanent Judetean nu mai este membru de partid”, a declarat pentru Gazeta de Bistrita, liderul PNL BN, deputatul Ioan Tintean.
Si prim-vicepresedintele PNL BN, Dorin Popescu sustine ca adeziunea lui Rapan la UNPR este reala.
„Din documentele care exista la noi la sediul partidului, semnatura domnului (n. r. – Liviu Rapan) este identica cu cea de pe adeziunea de la PNL. Practic, prin semnarea adeziunii la UNPR el si-a dat demisia din PNL”, a declarat pentru Gazeta de Bistrita, Dorin Popescu.
Cat despre umbra de indoiala care planeaza asupra Otiliei Rapan, cei doi lideri ai PNL BN au pareri impartite.
„Doamna Rapan a fost aleasa pe lista de consilieri judeteni, iar un partid se conduce dupa statut, nu dupa aspectul moral al lucrurilor. Din punct de vedere al increderii colegilor mei, poate fi pus in discutie acest lucru atunci cand doamna Rapan ar urma sa fie promovata, dar deocamdata nu se pune problema, pentru ca ea nu apare ca inscrisa intr-un alt partid. Daca se va dovedi asta si va aparea un document in acest sens, atunci este altceva”, a spus Ioan Tintean.
„Din acest punct de vedere este o problema pentru ca domnul Rapan a votat lista in cadrul Biroului Judetean. Deci el nemafiind membru, aderand la UNPR, a uzat de calitatea de membru in Biroul Judetean Permanent al PNL BN si a venit si si-a votat sotia cand s-au facut listele pentru Consiliul Judetean”, a spus Dorin Popescu.

Tamasoi si Fechete ar figura si ei printre UNPR-isti

Valeria Tamasoi este un alt membru cu state vechi in PNL BN, care a fost destul de vizibila cat liberalii au fost la guvernare. In acea perioada, ea a detinut sefia Directiei de Munca si Protectie Sociala. Dupa alegerile parlamentare din 2008 si mai ales dupa ce PSD a acceptat intrarea la guvernare alaturi de PDL, Valeria Tamasoi a fost schimbata din functie. Locul ei a fost luat de un social-democrat, Dan Moldovan, care a condus institutia pana la infiintarea Agentiei de Prestatii Sociale – aceeasi Marie cu alta palarie.
Daca in cazul lui Liviu Rapan a fost data publicitatii adeziunea semnata pentru UNPR, in cazul Valeriei Tamasoi toate informatiile au venit pe surse. Ceea ce este cert la acest moment, este faptul ca cele doua fiice ale acesteia sunt in mod clar membre ale UNPR. Faptul ca Valeria Tamasoi ar adera la UNPR este faptul ca aceasta isi doreste din nou o functie la o deconcentrata, recte Directia de Prestatii Sociale.
Nu este exclus, potrivit surselor noastre, ca si Radu Tamasoi, sotul Valeriei Tamasoi, si el liberal, fost subprefect, sa devina membru al UNPR.
In privinta posibilei aderari a Valeriei Tamasoi la UNPR nu este deocamdata nimic oficial. De altfel conducerea PNL BN s-a abtinut sa comenteze acest aspect.
„Nu pot sa comentez nimic din acest punct de vedere, atat timp cat nu este nimic oficial”, sustin la unison atat Ioan Tintean, cat si Dorin Popescu.
Ioan Fechete a facut parte din PSD, dar in ultima vreme a pare sa fi renuntat la politica. Fechete a fost seful Casei Judetene de Pensii in timpul guvernarii Nastase, dupa care au urmat patru ani de pauza. A revenit in fruntea institutiei odata cu intrarea la guvernare a PSD, in 2009, de atunci incoace el avand parte de o sefie destul de furtunoasa, cu destituiri, procese in instanta si recastigarea functiei.
Cei trei nu sunt, insa, si nu vor fi singurii racolati de UNPR, intrucat surse ale Gazetei de Bistrita sustin ca vor urma sa semneze adeziuni cateva nume grele de pe esichierul politic bistritean, din PSD si PNL.

Liana Muresan
redactie@gazetadebistrita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.