Viceprimarul comunei Feldru, Toader Beşuţi, a fost găsit de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în conflict de interese administrativ, din cauză ar fi votat o hotărâre de consiliu local adoptată în mandatul trecut, care viza asociaţiile de crescători de animale. La acel moment Beşuţi deţinea, pe lângă funcţia de consilier local, şi pe cea de preşedinte al unei asociaţii a crescătorilor de taurine.

 

Potrivit ANI, Toader Beşuţi, fost consilier local, actual viceprimar al comunei Feldru, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2012 – 2016), a luat parte la deliberarea și adoptarea unei Hotărâri a Consiliului Local, deși avea un interes personal patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

„Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001”, mai precizează sursa citată.
Totodată, Agenţia mai precizează că Toader Beşuţi nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.
De cealaltă parte, viceprimarul recunoaşte că era la acel moment preşedintele asociaţiei de taurine din comună, însă susţine că atunci când în şedinţa de consiliu local a fost discutat şi votat proiectul de hotărâre care viza taxa de păşunat, el a ieşit din sala de şedinţă şi nu a votat.
Eu am fost preşedinte de asociaţie, dar când s-a votat taxa în şedinţa de consiliu local am ieşit din sală. Nu am votat proiectul acela. Nu pot să-mi explic cum s-a ajuns aici. Dar vedeţi cu e la noi, râca şi ura dintre duc la chestii de astea. Ştiu că secretarul primăriei a trimis la ANI nişte documente. Acum e în concediu, dar poimâine revine şi o să mă lămuresc exact despre ce e vorba„, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, Toader Beşuţi.
Viceprimarul comunei Feldru a mai declarat că va contesta decizia ANI, în instanţă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.