Vasile Puica, de la dascăl şi primar, la vicepreşedinte de CJ

298

Fost primar al comunei Telciu timp de două mandate şi fost director al şcolii din aceeaşi comună, social-democratul Vasile Puica a luat locul lui Alexandru Pugna, începând de săptămâna trecută, care părăseşte Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi funcţia de vicepreşedinte pentru cea de secretar de stat în Ministerul Culturii. Puica a fost singura propunerepentru funcţia de preşedinte, venită din partea PSD-ALDE, consilierii opoziţiei preferând să rămână tăcuţi.

 

În urmă cu două săptămâni, interpretul de muzică populară şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Alexandru Pugna a fost nominalizat pentru funcţia de secretar de stat în Ministerul Culturii. Cum o astfel de funcţie nu este de lepădat, este mai mult decât evident că Alexandru Pugna nu a refuzat-o. Astfel, că săptămâna trecută, consilierii judeţeni au luat act de demisia acestuia din Legislativul judeţean. Locul lăsat vacanta fost ocupat de directorul Centrului Medico-Social din Teaca,Emiliana Cristina Darabont, primul nume de pe lista supleanţilor PSD. Vacantă a rămas totodată şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, astfel că grupul aleşilor judeţeni PSD l-au propus pe Vasile Puica. El a fost primit 30 de voturi „pentru”, un singur vot fiind declarat nul.

Vasile Puica nu este la prima tangenţă cu administraţia publică, el fiind primarul comunei Telciu timp de două mandate, în perioada 1996 – 2004.

În afara activităţii politice, el a deţinut funcţia de director al şcolii din comună  aproape 3 decenii.

Vasile Puica este absolvent al Liceului Pedagogic din Năsăud. Este licenţiat al Facultăţii de Drept de la Universitatea de Vest din Timişoara. De asemenea, a obţinut masterul în audit şi expertiză contabilă, dar a urmat şi cursuri postuniversitare la Facultatea de Litere pentru a deveni profesor documentarist şi la Facultatea de Psihologie socială de la Babeş-Bolyai, pentru profesor itinerant.

Potrivit declaraţiei sale de avere completată anul trecut, Vasile Puica deţine două suprafeţe de terenuri agricole, unul de 1.250 m.p., pe care l-a cumpărat în 1982, şi unul de 2.100 m.p., dobândit de pe urma unei moşteniri în anul 2010.

În ceea ce priveşte imobilele deţinute, Vasile Puica este proprietarul unei case de 150 m.p. pe care a construit-o în 1982, şi al unei case de 50 m.p., moştenită în 2010, dar şi al unui apartament de 40 m.p., situat în municipiul Bistriţa.

Pe lângă aceste bunuri, noul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud deţine şi două autoturisme, un Dacia-Logan, fabricat în 2004, şi un Citroen C5, fabricat în 2005.

În acelaşi document, Vasile Puica precizează că în octombrie 2015 a înstrăinat o casă de vacanţă de 60 m.p. şi un teren de 3.600 m.p., bunuri imobile situate în Telciu, contra sumei de 50.000 lei.

Tot în 2015, Puica a contractat un credit bancar în valoare de 66.000 lei, pe care trebuie să îl achite până în anul 2020.

Ca şi profesor la Liceul Tehnologic Telciu, actualul vicepreşedinte al CJ BN a încasat, în 2015, salarii în cuantum de 57.580 lei (aproximativ 4.800 lei lunar). La aceşti bani se adaugă îndemnizaţia sa de consilier judeţean, în sumă de 9.330 lei. De asemenea, soţia sa a încasat din pensii 16.800 lei (1.400 lei lunar).

 

Între ciocan şi nicovală

La începutul activităţii sale de primar, numele lui Vasile Puica a fost amestecat într-un scandal din cauza unui teren pe care mâna sa dreaptă de atunci de la primărie, Dumitru Peter, susţinea că îl deţine în proprietate. Terenul, situat în centrul Telciului, aparţinuse unei familii de evrei din Telciu – Steiner, care de altfelîn perioada interbelică a fost proprietara mai multor terenuri şi clădiri din comună. Odată cu venirea comunismului, proprietăţile au fost cedate de familia Steiner, de voie de nevoie, cu acte statului, aceasta fiind de altfel una dintre condiţiile care trebuiau îndeplinite pentru stabilirea în Israel, ţară unde au emigrat în 1951, iar ulterior s-au stabilit în SUA.

După ce imobilele au intrat în proprietatea statului, în speţă a primăriei din comună, acestea au avut mai mulţi chiriaşi în decursului timpului. Într-una dintre case, ca ultim chiriaş a locuit familia învăţătorului Viorel Gavrilaş, iar în cealaltă a stat familia veterinarului, pe atunci, Dumitru Peter, care în 1996 a devenit şi viceprimar al comunei Telciu.

Problemele pe care moştenitorii familiei Steiner aveau să le întâmpine după anii *90au la origine nişte ilegalităţi comise undeva prin mijlocul anilor ’70, când un alt evreu pe nume Pollak Itig s-a autodeclarat urmaşul tuturor evreilor din comuna Telciu şi a declarat autorităţilor statului că toate rudele sale au decedat în străinătate. Afirmaţia a fost una total falsă, dar suficientă cât să încurce lucrurile mulţi ani mai târziu. În 1973,în baza unei simple chitanţe de mână, Pollak a reuşit să vândă terenul din centrul comunei dar şi una din case în care a locuit ca şi chiriaş, familiei Gavrilaş. Cealaltă casă a rămas în proprietatea primăriei.

Însă Pollak, nefiind proprietar, nu avea dreptul să vândă în condiţiile în care termenul de 30 de ani prevăzut de lege pentru uzucapiune nu era îndeplinit. Drept urmare, actul a fost lovit de nulitate.

Cealaltă casă a fost dată spre folosinţă de primărie, familiei Peter, contra plata unei chirii lunare. Toate au fost bune şi frumoase până în momentul în care Dumitru Peter a devenit viceprimar al comunei Telciu, prin 1996, când s-a gândit că ar fi nimerit să devină proprietar al casei în care locuia.

La câteva luni după ce Peter a devenit viceprimar, Consiliul Local Telciu îi elibereazăacestuia o adeverinţă prin care îi conferea dreptul de proprietate asupra terenului de sub casa familiei Steiner, document semnat de primarul Vasile Puica. Actul aprobat de consilierii locali şi semnat de primar a fost obţinut după ce, în prealabil, familia Gavrilaşa parcelat imobilul cumpărat în baza chitanţei de mânăşi a vândut aproape o jumătate din teren familiei Peter, contractul de vânzare-cumpărare neavând practic valoare. Astfel, Dumitru Peter intrăîn posesia terenului, dar nu şi a casei. Totuşi, viceprimarul Peter prezintă Biroului de Carte Funciară o adeverinţă cu nr. 1292, din noiembrie 1996, din care rezulta că terenul se aflăîn intravilanul comunei, şi o notă de constatare a unui expert, care confirma existenţa unor construcţii pe terenul astfel dobândit. Cu toate că adeverinţa şi nota de constatare nu puteau înlocui titlul de proprietate, Biroul de Carte Funciară a înregistrat şi construcţiile.

Doi ani mai târziu, în 1998, casa a fost scoasă din inventarul de mijloace fixe al primăriei de o comisie constituită un an mai devreme şi condusă, culmea, chiar de viceprimarul Peter. Valoarea imobilului a fost estimată la acea vreme la doar circa 8.500 lei, pe motiv că imobilul ar fi fost degradat 100%, asta deşi ani la rând casa a fost reparată ani la rând de primărie din bani de la bugetul local.

Deşi aflată în SUA, familia Steiner a prins de veste de manevrele viceprimarului, astfel că în baza Legii 1/2000 vin şi îşi revendică proprietăţile.

Începe astfel un şir lung de procese purtate în instanţă, iar Odiseea începe odată cu sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud unde familiile Gavrilaş şi Peter au fost reclamate pentru fals şi uz de fals.După trei ani însă, timp în care dosarele au zăcut în sertarele poliţiei, au scăpat de acuzaţii din cauza prescripţiei termenelor.

Ca să nu se complice cu legea, primarul Vasile Puica i-a restituit familiei Steiner, prin reprezentantul ei David Kahan, terenul şi casa care îi aparţineau. Însă pe fir intervine Prefectura care îl somează pe primar să revină asupra deciziei, altfel va fi dat în judecată. Puica ascultă de Prefecturăşi anulează astfel hotărârile semnate iniţial.

Familia Steiner reuşeşte să obţină prin sentinţă definitivă şi irevocabilă dreptul de proprietate asupra terenului şi clădirilor din centrul comunei, drept care însă nu a fost recunoscut de familiile Gavrilaş şi Peter. Drept urmare, începe din 2006 o altă serie de procese care au ca obiect acest aspect dar şi evacuarea celor două familii care practic ocupau în mod abuziv imobilele. Ca să tragă de timp, familia Peter solicită instanţei de judecată peste 70.000 de lei drept despăgubiri pentru investiţiile pe care le-ar fi făcut pentru repararea casei în care au locuit ca şi chiriaşi. Steiner obţine în instanţă recunoaşterea dreptului de proprietate însă judecătorii îl obligă în acelaşi timp să plătească lui Peter aproximativ 51.000 de lei, contravaloarea îmbunătăţirilor aduse casei.

2 COMENTARII

  1. Are calificari si studii… dar toate-i sunt facute la ” pune x-ul ” , in rest , fiecare la varsta „domniei sale” , trebuie sa aiba ceva ” acasa si pe langa ” .. ca doara n-a muncit pe ” nasturi ” ! No care-i baiul ?!

LĂSAȚI UN MESAJ