Comisarul şef Traian Berbeceanu a fost achitat de magistraţii Curţii Supreme. Cei care au pus la cale înlăturarea lui Traian Berbeceanu de la conducerea BCCO Alba Iulia, motiv pentru care i-au înscenat dosarul în care l-au reținut pe polițist, procurorii Ioan Mureşan şi Nicolae Cean, şi ofiţerul de poliţie Alin Muntean au fost condamnaţi la închisoare cu executare.

Decizia nu este definitivă.

 

Procesul în care Traian Berbeceanu este, în același timp, parte vătămată și inculpat, este unul de o complexitate rar întâlnită în practica judiciară. Cauza este rezultatul conexării a două dosare: unul instrumentat de procurorii DIICOT și altul instrumentat de DNA. Ambele au ajuns pe rolul instanței în aceeași zi.

În primul dosar, comisarul șef Traian Berbeceanu este acuzat de favorizarea unui grup infracțional. Dosarul a fost construit pe baza unor mărturii și probe care s-ar putea dovedi false întrucât, majoritatea martorilor care au fost folosiți în acest dosar, au afirmat în fața judecătorilor că au fost obligați să semneze declarații care să-l incrimineze pe Traian Berbeceanu. În acest proces au fost audiați peste 100 de martori: polițiști, procurori, ofițeri de informații, avocați, oameni de afaceri, dar și personaje din lumea interlopă.

În al doilea dosar, autorii primului dosar sunt acuzați de represiune nedreaptă, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu. Cu alte cuvinte, foștii procurori Ioan Mureșan și Nicolaie Cean, dar și ofițerul Alin Muntean, sunt acuzați că au pus la cale înlăturarea lui Traian Berbeceanu de la conducerea BCCO Alba Iulia, motiv pentru care i-au înscenat dosarul în care l-au reținut pe polițist. În octombrie 2013, Traian Berbeceanu a fost reținut și arestat după ce mascații au intrat în locuința sa din Deva, scrie stiripesurse.ro.

 

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au pronunţat, joi, sentinţa în acest dosar. Astfel, comisarul şef Traian Berbeceanu a fost achitat. Foştii procurori Ioan Mureşan şi Nicolae Cean au fost condamnaţi la 7 ani de închisoare cu executare, respectiv 3 ani de închisoare cu executare, iar ofiţerul de poliţie Alin Muntean a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.