Un tânăr din Bistriţa a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţişti, el fiind bănuit de comiterea mai multor furturi, şi riscă să stea după gratii în următoarele 30 de zile.

În cadrul anchetei, poliţştii au stabilit că timp de o lună, bistriţeanul ar fi sustras bunuri în valoare de 145.000 lei, care au fost recuperate ăarţial de oamenii legii.

 

 

Potrivit IPJ BN, la data de  28 martie a.c., ca urmare a unor percheziții domiciliare efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr, de 25 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea mai multor furturi, rămase inițial cu autor necunoscut.

„În cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în perioada 22 februarie-24 martie a.c., cel în cauză ar fi sustras, din locuințele a cinci persoane, toate situate pe raza municipiului Bistrița, bani, aparatură, ceasuri, parfumuri și bijuterii”, arată sursa citată.

Bunurile, în valoare totală de 145.000 lei, au fost recuperate parțial.

Faţă de tânărul bănuit de comiterea furturilor s-a dispus măsura preventivă a reţinerii pe o durată de 24 ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Bistriţa cu propunere de arestare preventivă.

În continuare sunt efectuate cercetări de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliției Municipiului Bistrița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.