Podul de pe drumul județean 173 A, la km 8+177, dintre Bistrița Bârgăului și Colibița se afla într-o stare avansată de degradare, astfel că circulația a fost închisă pe 19 iulie, pentru refacerea acestuia, iar cei care doresc să viziteze Colibița au la dispoziție drumul județean 173 D ( Mureșenii Bârgăului – Colibița) sau o variantă ocolitoare pentru mașinile de mic tonaj, în apropierea podului aflat în construcție.

La finalul vizitei de lucru, președintele CJ a declarat: „Localitatea Colibița este una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale județului nostru, motiv pentru care, accesul turiștilor la această locație, în condiții de siguranță rutieră este o prioritate pentru mine. Am avut discuții cu reprezentanții constructorului și am primit asigurări că lucrările de construcție ale noului pod vor fi realizate până la finalul lunii august. Totodată, țin să amintesc de prioritatea 0 a Consiliului Județean în ceea ce privește drumurile județene, promovarea drumului ”Poarta Transilvană” (Mureșenii Bârgăului – Colibița – Prundu Bârgăulu – Josenii Bârgăului – Strâmba – Ilva Mică – Lunca Ilvei), ca investiție prioritară la nivelul Regiunii de Nord-Vest, în vederea modernizării acestui drum din fonduri europene nerambursabile în exercițiul financiar 2014-2020”.

Costurile totale pentru reconstrucția podului de pe DJ 173 A sunt în valoare de 1.150.000 de mii de lei și este asigurată din bugetul Consiliului Județean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.