La data de 7 august, poliţiştii au fost sesizaţi  că la intersecţia DN 17 cu DJ 151, între localităţile Şintereag şi Şieu-Sfântu, a avut loc un accident de circulaţie.

În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea o autoutilitară în direcţia Beclean-Bistriţa, pe fondul nepăstrării distanţei de siguranţă, a colizionat un autoturism, condus de către o tânără, în vârstă de 29 de ani, din oraşul Năsăud, care era oprit pe partea carosabilă, semnalizând intenţia de a schimba direcţia de mers pe DJ 151.

După impact, autoturismul a fost proiectat într-un alt autovehicul, condus de un tânăr, în vârstă de 30 de ani, din localitatea Dumbrăviţa, oprit în faţa sa pentru a efectua aceeaşi manevră de schimbare a direcţiei de mers.

Potrivit unui comunicat remis redacției de către ISJ BN, din accident a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătoarei autoturismului şi a unei minore, în vârstă de 7 ani, din localitatea Nimigea de Jos, pasageră pe bancheta din spate a aceluiaşi autoturism, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Faţă de bărbatul, în vârstă de 51 de ani, cercetările sunt continuate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Beclean sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.