Consilierul local Gheorghe Tuţă – copreşedintele ACL Bistriţa – a declarat într-o conferinţă de presă că schimbarea lui Ioan Peteleu din funcţia de viceprimar al municipiului Bistriţa a fost doar un demers politicianist al primarului Ovidiu Creţu care nu a dorit altceva decât să arate cine este şeful cel mare în Primăria Bistriţa.

 

„Muthi și Armean, conform legii, nu mai sunt consilieri din momentul în care și-au pierdut calitatea de membri ai PNL. În aceste condiții, şi am semnalat şi în timpul şedinţei de plen, votul lor a distorsionat toate deciziile adoptate prin implicarea lor. (…) Consilierii nu mai îndeplinesc condițiile de reprezentativitate și legitimitate necesare pentru îndeplinirea mandatului şi nu se mai justifică menţinerea lor în funcţia publică. Totul pleacă de aici, şi am arătat în mai multe rândur că este nevoie ca CL să adopte decizii în condiții de legalitate. Nu am pus şi vom pune niciodată la îndoială legitimitatea demersului consilierilor care au inițiat proiectele de înlocuire a viceprimarului, oricare grup poate iniția un asemenea demers. Dar am arătat că să nu aduci niciun argument de natură profesională este inadmisibil și practic tot demersul a fost încadrat în zona politicianismului și a unei ambiții a primarului, care a încercat și pe această cale să ne arate cine e șeful cel mare în Primăria Bistrița. Hotărârea de schimbare a viceprimarului din funcţie a viceprimarului Peteleu, din punctul nostru de vedere este nelegală, neîntrunind numărul de voturi valabile şi legale. Cei doi consilieri care şi-au pierdut mandatul (n. r. – Gelu Muthi şi Marius Armean) au votat. Practic numai 9 consilieri au fost în condiţii de legalitate care au votat pentru demitere. În ce priveşte hotărârea de numire a viceprimarului, apreciem că este abuzivă şi nelegală. În materialele de şedinţă se precizează că alegerea viceprimarului se realizează cu 11 voturi valabil exprimate, prin vot secret. S-au numărat voturile şi s-a constatat că 10 voturi sunt valabile și unul este nul. Cu toate acestea, comisia de validare în mod nelegal a consfințit printr-un proces verbal că s-au acordat 11 voturi valabile. Au considerat valabil și votul nul. În felul acesta, contrar unor aşteptări de la preşedintele de şedinţă (n.r. – Alexandru Bria – consilier PSD), despre care se ştie că este şi jurist, s-a consfințit că totul e în regulă, lucru inacceptabil. Din punctul nostru de vedere, această hotărâre nu va produce efecte juridice fiindcă o vom ataca în contencios. De altfel vom ataca ambele hotărâri în instanţa de contencios, pentru că aţi văzut ce s-a întâmplat,  în dispreţul şi în văzul lumii și în disprețul unei poziții clare a secretarului, care asigură legalitatea procesului deliberativ, l-a înscăunat (n. r. – primarul Ovidiu Creţu) pe domnul Kiss în funcţia de viceprimar”, a declarat, vineri, Gheorghe Tuţă, într-o conferinţă de presă.

În opinia sa, Kiss Laszlo a acces în funcţia de viceprimar „pe uşa din spate”, cum de altfel a ajuns şi consilier local.

„Îmi pare rău că domnul Kiss s-a pus într-o asemenea ipostază, a intrat pe ușa din spate în Consiliul Local în 2012, acum s-a pus viceprimar tot pe ușa din spate, în condiții total nelegale”, a afirmat Gheorghe Tuţă.

El a a precizat că aleșii ACL nu vor boicota ședințele Consiliului Local.

Văzând că nu se mai respectă nicio minimă normă de lege, am hotărât să ne retragem de la ședință. Știm că sunt proiecte importante pentru oraș, nu vom boicota în continuare ședințele de CL, vom participa la toate fiindcă orașul trebuie să meargă înainte. În ședința de joi nu se mai putea rămâne, contrar evidențelor se întâmplau lucruri pe care nu le puteam accepta„, a spus Gheorghe Tuţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.