Deputatul Ioan Oltean a comentat dur la adresa lui Alexandru Pugna, după ce a făcut evaluarea directorului Camerei Agricole Bistriţa-Năsăud, Daniel Frăsincari, iar acesta a  obținut  calificativul ”nesatisfăcător.

Conform legii, pentru incompetenţă profesională, în cazul obţinerii calificativului ”nesatisfăcător” la evaluarea performanţelor profesionale individuale, funcţionarul public este eliberat din funcţia publică prin act administrativ dispus de persoane care are competenţa legală de numire în funcţia publică, precizează Consiliul Judeţean.

Deputatul Ioan Oltean nu este deloc de acord cu acest lucru, motivând că Daniel Frăsincari este un adevărat profesionist şi nu se cade ca el să fie evaluat de „cântăreţul Pugna”, aşa cum l-a numit pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

E inadmisibil ca un specialist, şi credeţi-mă că este un foarte bun specialist Daniel Frăsincari, să fie analizat de către cântăreţul judeţului cu nota 2. Ce ar zice domnul Pugna dacă domnul Frăsincari i-ar da lui nota 1 ca şi cântăreţ? Ar crede că nota reflectă realitatea? Este inadmisibil, mintea mea nu poate să creadă că un om care deţine o asemenea funcţie e capabil de o asemenea anomalie. Cum pot eu care cânt foarte bine să dau nota 2 unui om dintr-un domeniu cu care nu am nimic de-a face? Este peste tot ceea ce uman se poate înţelege. Dar aceasta e guvernarea, cum e turcul, aşa-i pistolul. Aşa e Ponta, aşa e Dragnea, aşa sunt toţi de sus şi până jos”, a declarat Ioan Oltean, într-o conferință de presă.

La rândul său, prim-vicepreşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Eugen Curteanu, a menţionat că PDL va vota împotriva eliberării din funcţia de şef al Camerei Agricole a lui Daniel Frăsincari.

Am observat că temeiul acestui proiect e lipsit de consistenţă, se vizează schimbarea unei persoane fără a avea suficiente argumente. Analiza a fost făcute de nespecialişti, de oameni politici. Vorbim de vicepreşedintele CJ Alexandru Pugna, care îşi pune semnătura pe o evaluarea asupra unui specialist. Am mari semne de întrebare privind competenţa vicepreşedintelui CJ pentru a da nota unui specialist de la Camera Agricolă Judeţeană. Condamnăm acest lucru şi categoric suntem împotrivă”, a declarat Eugen Curteanu.

 Însă în ședința Consiliului Județean  Bistrița-Năsăud din data de 28 august după ce Frăsincari a fost demis cu 17 voturi „pentru”, Radu Moldovan a afirmat următoarele:

Aveam un contract de management, cu nişte obiective propuse chiar de el. Subliniez că domnul Pugna a evaluat calitatea de manager al Camerei Agricole. Dacă am face un sondaj de opinie, aţi vedea cât de mulţumită este populaţia de Camera Agricolă şi de managementul domnului Frăsincari. Aţi avea o surpriză foarte neplăcută, iar decizia domnului Pugna ar avea un larg sprijin popular”.

Vicepreședintele Consiliului Județean a declarat că numirea la conducerea Camerei Agricole a lui Frăsincari a fost ilegală.

Nu l-am evaluat ca specialist în domeniu, ştiu că a terminat studii de specialitate, l-am evaluat ca şi manager al Camerei Agricole. A avut nişte obiective asumate, nu le-a îndeplinit şi a primit calificativul ”nesatisfăcător”. Numirea sa a fost făcută ilegal, prin dispoziţia preşedintelui CJ de atunci, nu prin vot în şedinţă de Consiliu Judeţean, aşa cum ar fi fost normal. Dacă era vorba de epurare politică ar fi fost schimbat imediat din funcţie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.