Asociația „ARMONIA” Bistrița, în parteneriat cu Liceul de Muzică Tudor Jarda Bistrița, a derulat în perioada noiembrie – decembrie 2014 proiectul Armonia Artelor.

Astfel au avut loc activități de promovare a valorilor culturale autentice, în rândul copiilor și tinerilor.

Activitățile au fost următoarele:

– Concursul interjudețean al cântecului, dansului și obiceiurilor tradiționale – „Valori etnografice în comunitățile tradiționale”, ediția a VII-a, duminică 9 noiembrie 2014, la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița

– Simpozion pentru elevi, „Bistrița – Interculturalitate”, cultură urbană, arte, literatură și religiile Bistriței de-a lungul timpului;

– „Ascultați-ne poveștile!” – atelier de teatru și literatură pentru copii;

– Concert de Crăciun, colinde și muzică cultă (muzică vocală și instrumentală cu acompaniament de pian în interpretarea profesorilor, elevilor, grupurilor vocal-instrumentale de la Liceul de Muzică Tudor Jarda Bistrița).

„Proiectul a beneficiat de cofinantare din bugetul județului Bistrița-Năsăud în domeniul „tineret, sport, educație”, în baza prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Valoarea totală a proiectului a fost de 1100 lei”, potrivit echipei de proiect a Asociației „Armonia” Bistrița.

1 COMENTARIU

  1. Oana a comentat: Sunt de acord ca ar treubi sa fie obligatorii. Noua ne-a fost lovita masina de 2 ori vara aceasta in spate de unii care nu au franat la timp. Nici nu vreau sa ma gandesc ce patinaj o sa fie la iarna. 0 0

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.