O familie de evrei originară din Telciu a reuşit cu greu să intre în posesia unei părţi din averea confiscată de comunişti (II)

Dosarele din justiţie care au avut ca obiect revendicările imobiliare au dat multe bătăi de cap celor care au vrut să îşi recupereze proprietăţile confiscate în timpul regimului comunist. Nici acum în 2015, la 10 ani după apariţia Legii 10/2001 în baza căreia foştii proprietari şi-au putut revendica bunurile, problemele nu sunt rezolvate sută la sută.

În acest tipar se încadrează şi povestea unor evrei originari din comuna Telciu, Steiner Volf şi David Kahan– care după mulţi ani de luptă prin sălile de judecată au reuşit să-şi recupereze proprietăţile confiscate de regimul comunist. Deşi au reuşit să-şi înscrie dreptul de proprietate asupra imobilelor, a mai trecut ceva vreme până să intre efectiv în posesia bunurilor respective, ani buni ei fiind în imposibilitate să le folosească. Dacă au cerut despăgubiri în instanţă, judecătorii nu le-au dat dreptate, ba din contră i-au pus să plătească aşa-zise investiţii pe care le-ar fi făcut cei care au ocupat ilegal respectivele proprietăţi.

În numărul publicat în urmă cu două săptămâni, Gazeta de Bistriţa a arătat povestea unei familii de evrei originari din comuna Telciu, care odată cu venirea regimului comunist în România şi-au pierdut averea prin confiscare. În 1951 au emigrat în Israel şi mai apoi în SUA, dar nu au rupt legătura cu locurile natale. În 2000, capul familiei, Steiner Volf încearcă să-şi recupereze proprietăţile de pe raza Telciului, revendicându-le în baza Legii 1/2000. Numai că administraţia locală de la acea vreme a încercat prin manevre nu tocmai ortodoxe să pună mâna pe o parte din averea familiei Steiner. Drept urmare s-a ajuns în instanţă, unde Steiner Volf a avut de îi înfruntat pe doi dintre oamenii de vază din comună – Dumitru Peter, care în perioada 1996 – 2000 a fost viceprimar al comunei Telciu, şi Viorel Gavrilaş, învăţător.

Drept de proprietate doar pe hârtie

Aşa cum arătam în numărul precedent, familia Steiner reuşeşte să îşi recupereze în instanţă proprietăţile revendicate, însă a întâmpinat greutăţi în ceea ce priveşte eliberarea acestora de către familiile Peter şi Gavrilaş care nu au recunoscut, în ciuda sentinţelor definitive şi irevocabile, dreptul de proprietate al evreilor.

Astfel din 2006 începe o altă serie de procese care au avut ca obiect acest aspect dar şi evacuarea celor două familii care practic ocupau în mod abuziv imobilele. Ca să tragă de timp, familia Peter solicită instanţei de judecată peste 70.000 de lei drept despăgubiri pentru investiţiile pe care le-ar fi făcut pentru repararea casei în care au locuit ca şi chiriaşi. Familia Steiner obţine în instanţă recunoaşterea dreptului de proprietate însă judecătorii îl obligă în acelaşi timp să plătească lui Peter aproximativ 51.000 de lei, contravaloarea îmbunătăţirilor aduse casei. Despăgubirile solicitate de soţii Peter familiei Steiner au la bază un contract autentificat în faţa notarului în 1996, prin care fostul viceprimar a cumpărat şi partea de imobil achiziţionată în 1973 de soţii Gavrilaş de la un alt evreu, Pollak Itig, în baza unui document care ulterior a fost anulat de instanţă. Pollak, nefiind proprietar, nu avea dreptul să vândă în condiţiile în care termenul de 30 de ani prevăzut de lege pentru uzucapiune nu era îndeplinit.

Început în 2006, procesul a durat până în 2013, an în care magistraţii de la Judecătoria Năsăud s-au pronunţat. Bineînţeles, Steiner a înaintat recurs, acţiune care i-a fost respinsă de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, ca nefondat.

Înainte cu o lună să se pronunţe judecătorii năsăudeni, familia Steiner a deschis un nou dosar, nr. 833/265/2013, în care a pretins din partea soţilor Peter care nu evacuaseră imobilul, plata unei despăgubiri în valoare de peste 10.000 de dolari aferente perioadei 2009 – 2013, timp în care s-a aflat în imposibilitate de a folosi imobilul. Cererea i-a fost respinsă şi de data aceasta, în 2014,de judecătorii năsăudeni, ca fiind neîntemeiată.

Investiţii într-un bun care nu le aparţinea. Proprietarul, obligat să plătească pentru ele

În sentinţa pronunţată în toamna lui 2014 de Judecătoria Năsăud, în dosarul nr. 833/265/2013, sentinţă care practic a băgat familiei Steiner încă o dată beţe în roate, instanţa a reţinut că soţii Peter au achiziţionat imobilele de la soţii Gavrilaş în anul 1996 printr-un contract autentificat în faţa unui notar. Cum au reuşit să devină mai întâi proprietari soţii Gavrilaş, am arătat în numărul anterior la publicaţiei noastre.

„Prin cererea de chemare înregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr. 3055/2006, reclamantul Steiner Volf a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Peter Dumitru şi Peter Oltiţa să se dispună înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilelor de natură grădină în intravilan în suprafaţă de 200 m. p., grădină şi casă de locuit în suprafaţă de 200 m.p., şi grădină şi anexe gospodăreşti în suprafaţă de 65 m.p., toate înscrise în CF 5360 Telciu (…), să se radieze dreptul de proprietate al pârâţilor din aceeaşi carte funciară şi să se dispună evacuarea pârâţilor din aceste imobile, acţiune precizată ulterior în sensul că a solicitat instanţei să fie obligaţi pârâţii să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilelor în litigiu să le predea reclamantului şi să se abţină pe viitor de la orice acte de conturbare sau deposedare, cu menţinerea în totalitate a celorlalte petite din acţiunea introductivă.

Pârâţii Peter Dumitru şi Peter Oltiţa au formulat întâmpinare (…) prin care au arătat că sunt de acord cu admiterea în parte a acţiunii civile formulate de reclamant, respectiv cu petitul de înscriere a dreptului de proprietate, iar în ceea ce priveşte petitul de evacuare pârâţii au solicitat respingerea lui întrucât, în perioada în care au folosit acest imobil, de la data cumpărării lui şi până în prezent, au efectuate investiţii substanţiale în repararea şi consolidarea.

Pârâţii au formulat şi acţiune reconvenţională prin care au solicitat instanţei pronunţarea unei sentinţe prin care să fie obligat reclamantul pârât la plata sumei de 78.300 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor efectuate de pârâţii- reclamanţi la imobilele în litigiu până când reclamantul pârât va achita suma solicitată invocând principiul îmbogăţirii fără justă cauză”, a reţinut instanţa năsăudeană, dar şi faptul că în aceeaşi sentinţă pronunţată în 2013, în dosarul nr. 3055/265/2006,Steiner a fost obligat la plata sumei de 50.844 lei pentru aşa zisele investiţii făcute în imobilul ce îi aparţinea de drept, de familia Peter. Pretenţiile lui Steiner faţă de familia Peter care nu a eliberat imobilele deşi exista o sentinţă care arăta că nu ei sunt proprietarii de drept, nu au contat în faţa instanţei năsăudene.

„Instanţa reţine că, în esenţă, problema de drept ce se impune a fi dezlegată este dacă în condiţiile existenţei unui drept de retenţie în favoarea pârâşilor (rezultat din sentinţa civilă nr. 1216/2013 pronunţată de Judecătoria Năsăud în dosarul nr. 3055/265/2006 rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 466/R/ 2013 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud) se poate angaja răspunderea civilă delictuală şi obligarea la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului.(…)

Efectul principal al dreptului de retenţie este facultatea pe care o dobândeşte creditorul aflat în posesia bunului, în speţă pârâţii Peter Dumitru şi Peter Oltiţa, de a refuza restituirea acestuia până la plata integrală a sumei datorate”, reţine instanţa care ajunge la concluzia că soţii Peter nu deţin bunul în mod ilicit. Drept urmare, instanţa a respins acţiunea lui Steiner şi totodată nu i-a acordat nici un leu despăgubire pentru că nu a putut să îşi folosească proprietatea ani buni.