Monica Săsărman – vicepreşedinte ACL BN şi consilier judeţean, a relatat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă ce s-a întâmplat în urmă cu două zile în Prundu Bârgăului, când a fost lovită de un bărbat.
Ea a precizat că a depus plângere luni dimineaţă împotriva celui care a lovit-o şi susţine că Poliţia nu avea niciun drept să claseze dosarul, aceasta fiind de fapt treaba procurorilor.
„În cursul zilei de sâmbătă, în jurul orei 13.00, împreună cu ceilalţi membri ai echipei ACL susţinători ai domnului Klaus Johannis am participat la campania electorală. Prima descindere a fost în Livezile, eram bucuroşi că oamenii ne-au primit bine. Apoi ne-am deplasat la Prundu Bârgăului. Punctul de întâlnire a fost căminul cultural. Ne-am împărţit pe echipe. Am făcut parte dintr-o echipă de patru. Ne-am deplasat de la biserică înspre localitatea Susenii Bârgăului, doi pe partea stângă, doi pe dreapta. Eram împreună cu un tânăr liberal, iar la un moment dat, am ajuns aproape la intrarea spre Suseni. Pentru că mai aveam materiale de campanie, am hotărât să parcurgem şi străduţa lăturalnică. La un moment dat, la ieşirea dintr-o curbă, m-am urcat pe un gard să verific dacă cineva e acasă. Nu am reuşit să intru în curte şi m-am întors pe stradă. Am observat o persoană care se îndrepta spre noi şi m-am agitat să pregătesc chibriturile şi pliantul. Nu am apucat să fac lucrul până la capăt în momentul în care am auzit „Javre pedeliste ne încurcaţi borcanele!”, moment în care mi-au fost aplicate palme peste faţă. Mi-am pus mâinile să-mi protejez faţa şi am mai primit o lovitură undeva în zona capului. Nu am putut avea nicio reacţie întrucât nu mă aşteptam la un asemenea gest. Pentru că genunchii nu m-au ascultat, m-am ghemuit şi am încercat să-mi revin”, a povestit Monica Săsărman, precizând totodată că mai apoi a fost dusă la spital, unde a fost consultată şi i s-au administrat calmante.
Potrivit Monicăi Săsărman, a doua zi după atac, a fost căutată chiar de către cel care a agresat-o care i-a cerut să se întâlnească pentru a-şi cere scuze. Avocat de meserie, Monica Săsărman a recunoscut că bărbatul i-a fost client, căruia cauza i-a fost rezolvată în instanţă favorabil.
„Am fixat punctul de întâlnire în biroul meu. Nu am intrat în birou, întâlnirea a fost în faţa biroului. Când s-a apropiat i-am spus:Tu ai fost clientul meu, nu-i aşa? El a recunoscut că a fost clientul meu şi a spus din nou că îi pare rău. Eu i-am spus că nu putem discuta şi că ar fi de preferat să discutăm la Poliţie şi i-am spus să mergem luni. El însă mi-a spus că Poliţia îl aştepta chiar atunci. Eu am fost de acord să mergem la Poliţie ca să fie avute în vedere toate împrejurările de fapt din ziua de 8 noiembrie. La poliţie ne-a aşteptat un domn care m-a întrebat dacă îl reprezint (n.r. pe atacator) în calitate de avocat. Eu i-am spus: Domnule, cum puteţi spune lucrul respectiv? Eu sunt partea vătămată! Am urcat în birou şi i-am spus poliţistului că e un fost client de-al meu, se prefăcea că nu ştie, deşi poliţistul fusese implicat în dosarul respectiv. De faţă cu poliţistul l-am întrebat de ce m-a lovit. Omul mi-a spus că regretă foarte mult ce a făcut şi că au fost două persoane – o persoană care avea accent ardelenesc şi alta cu accent moldovenesc – care i-ar fi oferit o sumă de bani ca să încurce campania ACL în localitatea Prundu Bârgăului”, a spus Monica Săsărman.
Consilierul judeţean a precizat că luni dimineaţă a depus plângere împotriva agresorului său.
„În această dimineaţă, cu mintea limpede – atât cât poate fi urmare a agresiunii pe care am suferit-o – am depus plângere penală prin care am solicitat investigarea şi tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate pentru infracţiunea de lovire. Am luat act cu suprindere şi consternare despre declaraţia purtătorului de cuvânt al Poliţiei care a spus că nu a fost incident electoral şi dosar clasat. Nu se putea vorbi sâmbătă sau duminică de un dosar penal, ci de acte premergătoare într-un dosar. Eu, în calitate de persoană vătămată, aveam dreptul la trei luni de zile în care să iau decizia dacă depun plângere penală sau nu”, a declarat Săsărman.
„Ce mă îngrozeşte este modul în care organele de Poliţie au înţeles să mi se respecte şi mie drepturile. Înainte de toate eram cetăţean al României, nu avocat”, a mai adăugat vicepreşedintele ACL BN.