Un bistriţean s-a ales cu dosar penal după ce şi-a ameninţat fosta nevastă cu o armă de vânătoare. Chiar dacă bărbatul deţinea legal arma, aceasta nu putea fi folosită oriunde şi oricând, drept urmare poliţiştii i-au anulat dreptul de deţinere port şi folosire al armelor de foc.
Incidentul a avut loc marţi în Bistriţa. Un bărbat în vârstă de 40 de ani, în urmă unor discuţii contradictorii cu fosta soţie, s-a supărat atât de tare încât a pus mâna pe o armă şi a tras câteva focuri în plan vertical.
„Poliţiştii au procedat la ridicarea armei folosite la comiterea faptei, precum şi a unei arme deţinute legal, cu destinaţia tir sportiv, şi a muniţiei deţinute, respectiv 120 de cartuşe, faţă de bistriţean fiind dispusă măsura anulării dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor de foc”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de armă fără drept.