După ce au hotărât să anuleze toate balurile bobocilor, Inspectoratele Școlare impun reguli stricte pentru organizarea serbărilor școlare.

Toți directorii de școli au obligația să demareze verificări amănunțite în spațiile în care se vor desfășura serbările școlare, cu atât mai mult dacă acestea sunt organizate în afara școlii.
De asemenea, toate serbările școlare pot fi organizate numai cu acordul scris al părinților, potrivit inspectorului școlar al municipiului București, Marian Banu.

„Activităţile şi manifestările cultural artistice care presupun participarea unui număr mai mare de elevi, cum ar fi baluri ale bobocilor şi absolvenţilor, serbări şcolare, spectacole, programate a se desfăşura în alte locaţii, cluburi, discoteci, localuri de alimentaţie, vor fi organizate cu respectarea unor reguli foarte clare care să asigure securitatea elevilor”, a declarat Marian Banu.

Conducerea fiecărei școli are obligația de a întocmi o procedură clară pentru desfășurarea în bune condiții a evenimentelor organizate pentru elevi.

„Directorii au obligaţia de a controla personal locaţiile unde este programată activitatea, decoraţiunile, cât şi avize de funcţionare, autorizaţie PSI (de prevenirea şi stingerea incendiilor), aviz de la direcţiile de sănătate publică”, a mai spus Banu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.