Din această săptămână, 300 de elevi bistrițeni au ocazia să învețe o nouă limbă.
Aceștia vor învăța în cadrul cursului de limbă, cultură şi civilizaţie chineză care va fi susţinut de profesorul Shi Xiao Huan, cadru universitar din China.

Deschiderea oficială a cursurilor de limba chineză, a avut loc luni,19 octombrie, în Centrul de Documentare și Informare al Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, cadrele didactice de la liceu și reprezentanții Asociației de Prietenie Româno-Chineză, prezenți la deschidere, au fost întâmpinați de câțiva elevi îmbrăcați în costume populare românești care i-au servit cu tradiționala pâine și sare, iar alți elevi au purtat haine tradiționale din China și au servit oaspeții cu ceai.

„La nivelul județului s-au înscris surprinzător de mulți copii. Avem 300 de elevi care au spus <da, vrem o asemenea activitate>. Domnul profesor a fost surprinzător de deschis și a zis . Noi am crezut că în prima fază va trebui să facem o selecție, să intrăm cu câteva criterii și să spunem .Vor fi și două grupe în Beclean și în Năsăud, cu efortul de-al transporta de fiecare dată. Directorii au fost doritori să facem asemenea activități în școliile din celelalte orașe ale județului nostru, și sperăm să fie un început, un început de bun augur, faptul că a fost atât de bine primit de elevi, de profesori, care au spus că vor și ei să frecventeze un asemenea curs. Pentru noi e un semnal că, da, elevii noștrii și profesorii vor și altceva, decât ceea ce se întâmplă la clasă decât ceea ce se întâmplă la clasă. Ca formă de organizare instituțională, ei vor funcționa așa cum sunt toate grupele de la Palatul Copiilor, cu un catalog de prezență, cu un formular de înscriere, și cumva, cu obligativitatea frecventării acestor cursuri, pentru a nu ocupa locul unui copil care eventual ar fi vrut și nu a avut loc pe listă în prima etapă. Avem mesaje că își doresc asemenea cursuri și copii de ciclu gimnazial, deocamdată organizatorii au spus că e destinat liceenilor. Toată desfășurarea e în limba engleză, ceea ce e un exercițiu excelent și pentru copii să comunice cu profesorul chinez în limba engleză și sperăm să fie un început promițător, să putem extinde și tot mai mulți copii să poată pătrunde în minunatele taine ale culturii și civilizației chineze”, a precizat inspectorul școlar general, Camelia Tabără.

Dincolo de frumusețea și complexitatea culturii chineze, toți cei înscriși la cursuri au ocazia să se convingă de faptul ca această limbă nu este atât de greu de învățat, așa cum spune și profesorul chinez, care o va preda și care se declară mai mult decât încântat de prezența sa în România.

„Sunt bucuros și onorat să fiu aici. Predau la o mare universitate din estul Chinei, în zona Shanghai. Mulțumesc pentru prezența dumneavoastră. Mă bucur foarte mult să fiu aici, sunt foarte onorat. Numele meu este Shi Xiao Huan, se poate să fie puțin dificil pentru voi la acest moment, așa cum sunt și numele voastre pentru mine. Sunt din China. China este foarte mare, foarte departe de aici și mai puțin familiară pentru voi, dar da, este mare!
Sunt aici, în România, în Bistrița, în primul rând pentru a învăța și apoi pentru a preda. Oamenii ar trebui să fie modești și cu mintea deschisă pentru a putea învăța unii de la alții și da, acesta este motivul pentru care sunt aici.
Când mă voi întoarce în China, le voi povesti conaționalilor mei că aveți o țară foarte frumoasă, cu oameni foarte prietenoși.
Credeți că limba chineză este greu de învățat? De unde știți? Ați încercat măcar? De fapt, este foarte ușoară! Da, vom învăța, vom ști!”, a declarat profesorul universitar Shi Xiao Huan.

Cursurile vor avea loc pentru început la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, la Liceul Sanitar şi la Colegiul Tehnic InfoEl. Apoi, profesorul chinez va susţine cursuri la Beclean şi Năsăud şi nu este exclus ca acestea să aibă loc şi în şcoli de la ţară dacă există interes în acest sens.

chineza 1 chineza 2 chineza 3 chineza 4 chineza 5 chineza 6 chineza 7 chinezaț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.