Președintele Consiliului Județean BN, Radu Moldovan, a mers la data de 13 octombrie pe șantierul noului ”Bloc operator centralizat” de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

„Lucrările sunt într-un stadiu avansat și îmi doresc ca până în primăvară ele să fie finalizate. După investițiile anterioare (Maternitate și secție de chirurgie modernizate complet), vom avea și una dintre cele mai moderne și utilate săli de operații din România”, informează Radu Moldovan.

Doar pentru acest Bloc operator și pentru secția nouă de chirurgie, Consiliul Județean și Guvernul României au investit pente 6,3 milioane de euro.

„Mai avem nevoie de circa două milioane de euro pentru a finaliza lucrările de construcție și pentru a dota cu aparatură medicală de ultimă generație întreagul bloc operator.
Personal consider că învestiția în sănătate este una prioritară și fiecare om, indiferent de nivelul său de trai, vârstă, educație sau venituri, merită să fie tratat cu respect și să primească servicii medicale de calitate. Rolul nostru, al administrației, este cel de a asigura condiții materiale cât mai bune, în speranța că odată cu acestea, aici, în Bistrița, vor veni și alți medici de calitate, care să sprijine actul medical!” a adăugat Radu Moldovan.

sursa foto: fb Radu Moldovan

11021505_925390884181126_7074424959402413120_o11222096_925390894181125_951253539432081900_o12068487_925390930847788_2575571494237014241_o12087043_925390910847790_5603165194395024131_o12087826_925390880847793_6726722157879575686_o12095095_925390837514464_2122927395598694760_o12095095_925390847514463_8638049590956143813_o12095257_925390867514461_7359226658846148043_o12109812_925390780847803_3516932119987033640_o12113528_925390857514462_1379858373117854122_o12119952_925390890847792_3538023920617025570_o12120029_925390874181127_8414720271780404287_o12132406_925390897514458_374563864682388461_o

 

Se mai poate citi despre subiect și aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.