Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern pentru a modifica normele pentru aplicarea OUG nr. 111/2010.

Conform propunerii de act normativ, persoanele care obțin venituri din mai multe surse vor obține concediul și indemnizația pentru creșterea copilului în baza documentelor prin care vor face dovada suspendării a cel puțin uneia dintre activități, astfel încât sumele câștigate să nu depaseășcă 3.000 de lei într-un an calendaristic.

Pentru a obține concediul și indemnizația, părinții trebuie să fi obținut venituri supuse impozitului în ultimele 12 luni înainte de nașterea copilului. Conform OUG nr. 111/2010, cele 12 luni pot fi constituite integral și din perioade în care solicitanții s-au aflat în situații precum șomaj, concedii medicale pentru prevenirea îmbolnăvirilor și recuperarea capacității de muncă sau concediu fără plată pentru creșterea copilului.

Pe durata concediului pentru creșterea copilului, ambii părinti vor putea să obțină venituri anuale de până la 3.000 de lei.

Potrivit modificărilor propuse prin documentul Ministerului Muncii, persoanele care nu vor face solicitarea referitoare la concediu și indemnizație cu cel puțin 30 de zile înainte de intrarea în concediu, acesta și indemnizația vor fi reduse din oficiu cu o lună.

Totodată, plata indemnizației nu se suspendă dacă beneficiarii primesc indemnizații în calitate de consilier local/județean, indiferent de nivelul acestora și se menține și dacă persoana îndreptățită „primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv de muncă sau a contractului individual de muncă, acordate în perioada concediului pentru creșterea copilului, altele decât cele rezultate din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.