Romii bistriţeni dornici să îşi audă muzica etniei din care fac parte, vor trebui să se mulţumească anul acesta doar cu un festival ţigănesc, tradiţionalul bal al romilor fiind trecut la capitolul istorie, consecinţă a lipsei de bani cu care se confruntă partida la nivel judeţean.

„Nu îl mai organizez. Anul acesta am și o nuntă la o fată din Lechința, activă din Partida Romilor, mai mult de atâta, sponsori nu avem. De asemenea fiind sâmbăta, cei care ar trebui să câte au și o a doua opțiune, nunțile, și astfel, balul costă o gămadă de bani. Mai mult decât atât nu mai avem acel spațiu frumos, la parc, unde lumea venea cu drag, aer curat, și anu trecut am făcut la Cantina Zonală, o căldură, reclamații, sesizări, și lipsa de sponsori… pe această cale nu am decât să rog spăonsorii de altă dată să ne bage și pe noi în seamă”, a declarat Emil Neia Lăcătuş, preşedintele Partidei Romilor BN.

Iubitorii de muzică tradiţională ţigănească se vor putea bucura totuși, la Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti, eveniment organizat de Primăria municipiului Bistriţa şi Centrul Cultural Municipal.

„Avem Festivalul Tradițional al Romilor, zis Festivalul Tradițiilor Țigănești, am făcut un comunicat pe tema aceasta, dar a rămas la aprecierea autorităților locale să schimbe denumirea, dar mergem în continuare cu Festivalul Tradițiilor Țigănești, unde avem un program destul de frumos, zic eu, cu 7-8 formații de dansuri. Din județ avem formația Trifoiașul de la munte din Budacul de Sus, instructor fiind Letiția Stoicescu care este președinta organizației de femei, avem grupul vocal-instrumental care este condus de Codruț Cioarec împreună cu Emil Tihan care vor evoula, Lo Romengo Ili din Sâncraiu de Mureș, Chel Sucar din Josenii Bârgăului, Asul de treflă din Bistrița, Ansamblul Romafest din Târgu Mureș și Ansamblul Mureșul dinTârgu Mureș”, a mai adăugat Neia Lăcătuş.

La data de 15 august, de Sfânta Maria, romii se strângeau fie la ”Bombardiru” , fie la ”Locomotiva”, două localuri de distracţie din vechiul burg bistriţean, unde petreceau de la lăsarea serii până la ivirea zorilor. Petrecerea era denumită ”Balo, balo, romano”. În timpul regimului comunist, după ce autorităţile locale au interzis organizarea balului în Bistriţa, romii au mutat locul de desfăşurare a acestui eveniment important pentru etnie în comunele Budacu de Jos şi Livezile. În perioada 1985-1989, tradiţionalul bal al romilor din judeţul Bistriţa-Năsăud a fost organizat de actualul preşedinte al Partidei Romilor Pro-Europa Bistriţa-Năsăud, consilierul judeţean Emil Neia Lăcătuş. După decembrie 1989, tradiţia a fost reluată, iar balul romilor a fost organizat la Restaurantul Parc din Bistriţa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.