Avea doar 46 de ani, însă viața a fost crudă pentru ea.
Victimă a unei agresiuni fizice, femeia care provenea din Teaca, a decedat la data de 25 august, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa datorită leziunilor suferite.
Fapta de agresiune a fost comisă de către un tânăr, în vârstă de 21 de ani, respectiv un bărbat, de 45 de ani, ambii din comuna Teaca, care în seara zilei de 14 iulie, se aflau sub influenţa alcoolului.

Bărbații „ar fi agresat fizic femeia, de 46 de ani, căreia i-ar fi provocat leziuni corporale, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa pentru acordarea îngrijirilor medicale necesare”, după cum informează IPJ BN.

În urma extinderii cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din „Lovire sau alte violenţe” în infracţiunea de „Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”.
Cele două persoane bănuite de comiterea faptei au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând a fi prezentate Tribunalului Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.