În urma repetatelor ieşiri în media bistriţene ale primarului Mircea Romocea, cu privire la blocarea investiţiilor de către consilierii PNL în oraşul Năsăud, ne vedem obligaţi să facem următoarele clarificări:

Contractul pentru execuţia lucrărilor de reabilitare, modernizare şi dotare a obiectivului Casa de Cultură „LIVIU REBREANU” a oraşului Năsăud, investiţie în valoare de 2.939.000 lei cu TVA, a fost scos la licitaţie în prima parte a anului 2012, de către Compania Naţională de Investiţii.

Lucrările de reabilitare conform proiectului avizat de Ministerul Dezvoltării constau în: anvelopare clădire; înlocuire instalaţii sanitare, electrice şi termice; reabilitare finisaje interioare; mansardare clădire; înlocuire învelitoare acoperiş; înlocuire uşi şi ferestre ; dotare sală de spectacole şi scena; instalaţii de protecţie la incendiu; paratrăsnet.

Ceea ce a rezultat în final nu este în concordanţă cu proiectul iniţial, întrucât acesta a fost modificat.

Mai precis, s-a renunţat la realizarea mansardei, nu a mai fost montat paratrăsnetul (deşi acesta exista în proiect, cuprins şi în oferta depusă la CNI de câştigătorul contractului), precum şi lipsa instalaţiei de avertizare la incendiu, cu toate că şi aceasta apărea atât în proiectul iniţial, cât şi în actul adiţional de suplimentare a cheltuielilor pentru investiţie.

Trebuie să precizăm însă, că modificările aduse proiectului nu au fost supuse spre aprobare, plenului Consiliului Local Năsăud (modificările au fost solicitate şi aprobate de primarul Mircea Romocea).

În condiţiile în care recepţia lucrărilor efectuate la Casa de Cultură „Liviu Rebreanu” a avut loc în luna ianuarie 2015, fără participarea consilierilor locali ai oraşului Năsăud, pretenţia d-lui primar, ca noi consilierii să aprobam suma de 130.000 lei, la începutul lunii februarie 2015, pentru continuare investiţiilor la un obiectiv abia recepţionat, ridică multe semne de întrebare.

Drept urmare îi transmitem domnului primar Mircea Romocea că nu ne dorim să blocăm investiţiile în oraşul Năsăud, nu avem orgolii, aşa cum de multe ori a afirmat domnia sa, însă nu suntem dispuşi să fim puşi în situaţia să scoatem noi castanele din foc în locul celor direct responsabili de acest proiect.

 

Dovada că noi consilierii liberali ne gândim la cetăţenii din Năsăud, este faptul că, prin votul nostru, am transferat suma de 130.000 lei propusa de primarul Mircea Romocea pentru instalaţia de avertizare la incendiu şi paratrăsnet (care trebuiau realizate în cadrul proiectului iniţial), pentru reabilitarea trotuarelor de pe raza oraşului. Este dorinţa cetăţenilor din Năsăud!

Şi pentru a lămuri cu exactitate ce ne dorim pentru acest an cu privire la dezvoltarea oraşului, iată care sunt propunerile făcute şi aprobate de consilierii locali PNL:

– reabilitare trotuare B-dul Grănicerilor, pentru care au fost alocate sume de la bugetul local

– reabilitare trotuare Piaţa Unirii, pentru care au fost alocate sume de la bugetul local;

– realizare alee pietonală B-dul Grănicerilor – zona blocuri;

– întocmirea studiului de fezabilitate în vederea realizării unei piscine didactice şi a unui bazin descoperit de înot pe terenul de sport nr. 2, în zona stadion,cu posibilitate de accesare fonduri europene (vezi Beclean), proiect neagreat de domnul primar Mircea Romocea;

– modernizare str. Valea Caselor, proiect neagreat de domnul primar Mircea Romocea

– amenajare de spaţii verzi şi parcări în zona cartierului de blocuri;

– reabilitare str. Vasile Naşcu.

 

În încheiere, dorim să le transmitem cetăţenilor din oraşul Năsăud că suntem atenţi la toate solicitările domniilor lor şi totodată le mulţumim pentru încrederea acordată.

 

Consilierii locali PNL Năsăud

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.