Gabriel Oprea, ministrul Afacerilor Interne şi premieri interimar, este suspectat că ar fi plagiat teza sa de doctorat.

Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti (UB) va examina suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea, în urma unor dovezi apărute în presă, a anunţat, joi, preşedintele Comisiei, Marian Popescu, potrivit Mediafax.

Premierul interimar susţine că el este un om corect, iar Ion Sîrbu, cel pe care Gabriel Oprea, pe când era ministru al Apărării Naţionale, l-a demis de la conducerea Direcţiei Medicale a ministerului, ar fi depus plângerea respectivă.

„Ioan Sîrbu este cel care a fost demis de la conducerea Direcţiei Medicale a ministerului în timpul mandatului meu ca ministru al Apărării Naţionale, pentru faptele comise în funcţia pe care a deţinut-o şi pentru lipsa de corectitudine pe care a arătat-o faţă de militari. Alături de Valer Marian, un om cunoscut pentru apetenţa de a depune plângeri şi petiţii, Ioan Sîrbu este principala sursă de zvonuri şi minciuni îndreptate împotriva mea”, a arătat Oprea.”

 

Conform pesurse.ro, Gabriel Oprea este acuzat că ar fi plagiat pasaje întregi din lucrarea sa de doctorat susţinută în anul 2000 la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti. Multe dintre pasajele dezvăluite ca fiind plagiate au fost prezentate de către Hotnews, într-o anchetă a Emiliei Şercan, jurnalist de investigaţii.

Astfel, pasaje din lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea ar fi preluate fără citarea sursei din cartea coordonatorului său de doctorat, Ion Neagu. Acesta nu este altcineva decât un fost senator FSN şi deputat PSD, în prezent preşedinte al Universităţii „Nicolae Titulescu”, scrie sursa citată. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.