Prezenţa primarilor în Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene este în curs de rezolvare pentru legalitatea deplină a reprezentanţilor în Adunarea Generală a celor 44 de membri care o compun. Continuitatea instituţională a grănicerismului, cu atât mai mult la nivelul practicii administrative, a fost întreruptă în 1948 prin trecerea munţilor comunelor şi fondurilor şcolare în patrimoniul statului democrat-popular român. Apoi în acelaşi an a urmat naţionalizarea tuturor averilor grănicereşti, urmată de destrămarea şi lichidarea organizaţiilor proprii, întrerupându-se cursul specific al tradiţiilor grănicereşti aproape bimilenare. Au rămas amintiri toate câte au fost şi în arhive, care s-au salvat, şi constituie memoria probantă a istoriei grănicereşti de până atunci.

 

A urmat o sincopă a continuităţii, ci, gravă întrerupere a exercitării drepturilor şi practicii, a vieţii comunităţii grănicere cu consecinţe până azi. De aceea e atât de grea reluarea în limite legale a practicii instituţionalizate, atât la nivel de comune, cât şi al Uniunii, respectiv a administrării averilor grănicereşti redobândite de urmaşii re-organizaţi îndată după ’89; începând afirmativ în 3 iunie 1990, întruniţi la Salva.

Primarii comunelor grănicereşti şi ai comunelor pe raza cărora se află sate româneşti au fost cei dintâi care au venit şi sprijinit constituirea Uniunii Comunelor Grănicereşti Năsăudene. Dar reglementările ulterioare a formei asociative de activitate, ei au fost cei care au adoptat Statutul Uniunii noastre, cu prevederea că este o asociaţie „non politică” (vezi art. 1, al. 3). Iar primarii, indiferent din ce partid fac parte, sunt persoane politice cu atribuţii administrative, alese de către locuitorii comunei cu drept de vot. Fireşte că au competente şi politice în teritoriu, încât prezenţa lor în Adunarea Generală a U.C.G.N. este ilegală.

Şi nu numai primarii sunt incompatibili, ci oricine deţine o funcţie prin alegerea în componenţa unui organ de conducere în calitate de reprezentant al unui partid. Astfel, mai sunt: aleşii politici în funcţia de viceprimari, cei aleşi în consilii locale, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, consilierii din acestea şi parlamentarii ambelor camere. La fel, nu pot fi reprezentanţi membrii nici unui partid aleşi în funcţii de conducere de jos şi până la nivelul suprem. A fost un caz de încălcare a Statutului prin alegerea unui consilier judeţean, în persoana ing. Mihail Mureşan, în funcţia de preşedinte a U.C.G.N. şi a consiliului director al acesteia.

În baza cutumelor şi tradiţiilor grănicereşti nu sunt grăniceri şi nu pot reprezenta comunităţile grănicereşti în organe specifice şi nici în altele decât descendenţii grăniceri din ambii părinţi ori unde s-a născut. Dar cei care au unul din părinţi grănicer, născuţi în cele 44 de comune grănicereşti şi locuind în acestea, sunt grăniceri de drept.

Dacă până aici sunt invocate principiile de drept, cutumele şi tradiţiile privind legalitatea reprezentării în AG, deopotrivă privesc aplicarea lor riguroasă în constituirea consiliului director al adunării generale. A UCGN, fireşte. Iar componenţa acestuia este reglementată de art. 29 al Statutului: „Consiliul director este format din 17 membri, din care 15 membri aleşi de adunarea generală pe timp de 4 ani din rândul delegaţilor prezenţi ai localităţilor, ori din persoane din afara asociaţiei, în limita a cel mult o pătrime din componenţa sa; reprezentantul oraşului Năsăud şi preşedintele uniunii vor face parte de drept din consiliul de onoare”. (Ce tâmpenie, aproape jumătate, fără 4, din delegaţi şi nedelegaţi fac parte din consiliul director, cum este constituit în prezent din următorii: Preşedinte Gheorghe Onul, primar, Salva; Membru Mircea Romocea, primar, Năsăud; Membru Gheorghe Pleş, profesor, Năsăud; Secretar Ioan Nistor, profesor, Năsăud; Membru Dorel Coc, dir. Colegiului G.C. Năsăud; Membru Luca Pupeză, şef ocol, Bichigiu; Membru Ioan Pop, primar, Leşu; Membru Radu Cârcu, Nu, Sângeorz-Băi; Membru Grigore Cifor, Nu, Nepos; Membru Viorel Roşiu, Nu, Mocod; Membru Gheorghe Ganea, inginer, Telciu; Membru Ovidiu Bălăi, Nu, Aluniş; Membru Ioan Todoran, viceprimar, Gledin; Membru Florica Dura, ziarist, Sântioana; Membru Doru Crişan, primar, Prundu Bârgăului; Membru Platon Ioan, preot, Rusu Bârgăului; Membru Ioan Pop, professor p., Rodna.

În consiliu director al 18-lea, sunt şi nu sunt, subsemnatul. Iată ce se precizează în al. 2, art. 34 din Statut: „La şedinţele consiliului director şi ale adunării generale poate participa şi preşedintele de onoare, al cărui vot va fi consultativ”. De la votarea în adunarea generală a modificărilor statutare şi până la trimiterea la Judecătoria Năsăud, actul adiţional a suferit o modificare şi în loc de „membru de drept” s-a tăiat şi adăugat că preşedintele de onoare ales pe viaţă „poate participa”, nici măcar atât nu s-a stabilit că „participă”. Şi formularea actuală n-ar fi o problemă dacă aş fi măcar anunţat despre data şedinţelor consiliului director. De când se continuă ilegala conducere, în persoana preşedintelui şi a celor fără drept de a fi delegaţi, nu am fost niciodată anunţat sau chemat la şedinţe.

Abuzurile şi ilegalităţile curg râu. Începând cu compoziţia consiliului director, unde sunt 4 reprezentanţi sau delegaţi ai Năsăudului în organul executiv. Cu ei şi cu alţii s-a depăşit numărul maxim de membri de cel mult o pătrime, adică 11 din 44, conform art. 29, al. 1 din Statut. Iar prin prezenţa primarului în consiliu de două ori se încalcă Statutul: nu este descendent de grănicer şi deţine în prezent funcţia de primar ales dintre canditaţii partidelor. Deşi în cazul primarului Mircea Romocea, cum se zice, ajungea o bâtă la un car de oale; ca să provoace atâtea ilegalităţi. Iar faptul că este sub urmărire penală şi cârdăşie cu fostul ministru şi un senator, cu cei din cele două poliţii (şi conducerile acestora arestate), sunt realităţi publice. Presupun că le cunoaşte şi preşedintele UCGN, primarul Gheorghe Onul din Salva.

Arătarea altor legalităţi şi ilegalităţi în detaliu în numărul următor al serialului.

Preşedinte de Onoare al UCGN

Prof. dr. Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.