Un procuror special din Macedonia a iniţiat proceduri penale împotriva a 10 persoane, inclusiv înalţi oficiali ai poliţiei secrete, în legătură cu presupusul lor rol într-un scandal de ascultare a telefoanelor care a condus la demisia prim-ministrului, relatează Reuters.

„Dovezile arată că din 2008 până în 2015, sistemele de comunicaţie în Agenţia de Securitate şi Contrainformaţii (poliţia secretă) au fost utilizate pentru a urmări ilegal comunicaţiile a 4.286 numere de telefon, fără niciun mandat al instanţei”, a declarat Fatime Fetai, membră a echipei de urmărire penală.

 

Zece persoane sunt investigate sub suspiciunea de ascultare a convorbirilor unor politicieni, jurnalişti şi oameni de afaceri, a adăugat ea într-o conferinţă de presă vineri.

Macedonia a fost aruncată în criză în februarie 2015 când opoziţia l-a acuzat pe prim-ministrul de atunci Nikola Gruevski că a autorizat interceptarea telefoanelor a peste 20.000 de persoane.

 

Într-un acord intermediat de UE pentru a pune capăt crizei, părţile au convenit să organizeze alegeri anticipate şi au înfiinţat biroul procurorului special pentru a investiga acest caz.

Gruevski şi oficialii săi au negat implicarea în interceptarea convorbirilor telefonice, iar într-o anchetă iniţială anul trecut, liderul social-democraţilor din opoziţie, Zoran Zaev, a fost pus sub acuzare.

 

Acest lucru a condus la proteste de stradă şi la boicotarea parlamentului de către opoziţie, cu protestatari care l-au acuzat pe Gruevski că intervine în activitatea sistemului judiciar.

Ca parte a acordului cu Uniunea Europeană, Gruevski, care a condus ţara aproape un deceniu ca şef al dreptei VMRO-DPMNE, a demisionat în ianuarie. Dar el a declarat vineri pentru Reuters că va încerca să se întoarcă în acest post la alegerile din 11 decembrie, informează agerpres.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.